10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Baia de Aramă și soția, trimiși în judecată de DNA

Primarul din Baia de Aramă și soția, trimiși în judecată de DNA

Primarul orașului Baia de Aramă din județul Mehedinți, Ionel Rafael Dunărințu, soția acestuia, director la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu“ din localitate, și mai mulți funcționari au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție cu fonduri europene de 40.000 de euro.
Potrivit unui comunicat DNA, directorul liceului, Mihaela Dunărințu, a declarat în fals, în perioada 2010-2014, și a folosit declarații care atestau fapte și împrejurări nereale ce au fost folosite ulterior, drept condiții esențiale, la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului „Instalarea tânărului fermier“, în sumă totală de 40.000 de euro, bani care au fost alocați în două tranșe. În obținerea ilegală a acestei sume s-a implicat și soțul ei, primarul din Baia de Aramă, care i-a determinat și a ajutat mai mulți funcționari din cadrul Centrului Regional și Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să întocmească două rapoarte de verificare în teren, în care au menționat, în mod nereal, că situația verificată în teren este conformă cu realitatea, iar verificarea s-a efectuat în prezența directorului liceului. Prezent a fost și soțul ei, care a asistat la întocmirea documentelor pe care le-a și ștampilat, deși nu avea calitatea cerută de lege.
DNA o mai acuză pe soția primarului că a omis cu intenție să declare mai multe bunuri imobile în declarațiile de avere aferente anilor 2011, 2012, 2013 și 2014 pe care le dobândise la data completării documentelor respective.
Mihaela Dunărințu este judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și pentru fals în declarații. Soțul său, primarul din Baia de Aramă, este acuzat de complicitate la săvârșirea acestor fapte, la fel și funcționarii de la Centrul Regional și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 SV Oltenia, Serviciul Leader și Investiții Nonagricole care, în plus, au fost trimiși în judecată și pentru fals intelectual. Este vorba despre Cătălin Virgil Coifan, Dumitru Cosmin Șteanță, Ileana Brează, Eugen Surdilă, Cornelia Iovici și Adelina Șerdin. Procurorii au pus sechestru pe un imobil al directorului, iar dosarul l-au trimis spre judecare Tribunalului Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS