24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBebelușii, lăsați fără vaccin

Bebelușii, lăsați fără vaccin

În Dolj este nevoie de aproximativ 2.000 de doze  de vaccin hexavalent, iar soluțiile nu apar (Foto: Arhiva GdS)
În Dolj este nevoie de aproximativ 2.000 de doze
de vaccin hexavalent, iar soluțiile nu apar
(Foto: Arhiva GdS)

Vaccinul hexavalent lipsește de aproape o lună din cabinetele medicilor de familie. Acest vaccin este necesar copiilor cu vârste până la un an. Marea problemă este pentru bebelușii de două și patru luni care trebuie imunizați la timp, altfel riscă să se îmbolnăvească. În Dolj este nevoie de aproximativ 2.000 de doze de vaccin, iar soluțiile nu apar. Medicii spun că această situație nu mai trebuie tolerată.

Vaccinul hexavalent este extrem de important pentru bebeluși. Acesta se administrează copiilor la două luni, la patru luni şi la 11 luni. Copiii de două și patru luni care nu sunt imunizați prezintă riscul cel mai mare să se îmbolnăvească. Principala afecțiune la care sunt expuși este tusea convulsivă. „Lipsa vaccinului hexavalent este o problemă serioasă. Copiii care trebuie vaccinați la două și patru luni și nu sunt imunizați sunt expuși la boli precum tusea convulsivă. Din păcate, în acest moment avem la nivel mondial o recrudescenţă a acestei boli. Vârsta minimă la care se poate face vaccinul hexavalent este șase săptămâni, de aceea noi îl administrăm la vârsta de două luni. În intervalul 0-două luni în care copilul nu este protejat de vaccin avem din ce în ce mai multe cazuri, la nivel mondial, de copii care dezvoltă tuse convulsivă“, a explicat dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie și coordonator în Grupul de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

„Problema este la nivelul Ministerului Sănătății“

În mod normal, vaccinul hexavalent este asigurat de Ministerul Sănătății (MS). Un înlocuitor circulă și în farmacii, însă părinţii spun că și acesta este greu de găsit. „Să nu vaccinezi copiii din lipsă de vaccin este un element care nu poate fi tolerat și trebuie luate măsuri extrem de dure. Eu i-am informat pe părinții copiilor care trebuie imunizați că există pe piață un alt vaccin de cumpărat, dar și acesta este greu de găsit deja și costă în jur de 200 de lei. Este important ca bebelușii să fie vaccinți la timp, nu cu întârziere. Copiii de 11 luni mai pot aștepta dacă vaccinul lipsește pentru că rapelul de la 11 luni trebuie făcut între șase și 12 luni de la doza precedentă“, a adăugat medicul de familie.
În goana după vaccin, părinții sunt disperați să găsească o soluție. „Este inadmisibil ce se întâmplă. Am căutat prin toate faramaciile și nu găsim nici să-l cumpărăm din banii noștri, deși el ar trebuie să fie asigurat de stat. Suntem în situație disperată, mai ales noi, cei care avem copii de două și patru luni“, a spus o mămică.
Ministerul Sănătății trimite dozele de vaccin Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP), însă nici reprezentanții DSP, nici medicii de familie nu știu care este problema reală la nivelul MS pentru care există deficiențe în aprovizionare. Dr. Dumitra Gindrovel spune că în jur de 20 de copii de pe lista sa așteaptă să fie vaccinați. „Problema este la nivelul Ministerului Sănătății, dar nu știu care este cauza. Luna trecută, am primit parțial numărul de doze necesare, iar luna aceasta nu am mai primit deloc. Am avea nevoie cam de 20 de doze“, a explicat medicul.

„Nu mai avem doze. Am făcut de două ori comandă“

Reprezentanții DSP susțin că în ultima lună au făcut de două ori solicitări la Ministerul Sănătății. În Dolj, este nevoie de aproximativ 2.000 de doze de vaccin hexavalent pentru a acoperi tot necesarul. „Nu mai avem doze. Am făcut de două ori comandă, dar nu am primit deloc până acum. Noi facem solicitări cu numărul de doze necesar și așteptăm să le trimită Ministerul Sănătății, mai mult nu avem ce să facem. Nu am primit nici noi nici o explicație vizavi de motivele pentru care lipsește vaccinul. Anul acesta au mai fost probleme de întârziere a vaccinului hexavalent și în vară. În Dolj, se nasc lunar cam 300 de copii, ceea ce înseamnă că am avea nevoie de aproximativ 2.000 de doze“, a declarat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt la DSP Dolj.
În luna august a acestui an, GdS vă prezenta faptul că în județe lipsește vaccinul tetravalent care imunizează copiii în vârstă de şase ani pentru mai multe boli, printre care tetanos şi poliomielită, in articolul „Criză de vaccin împotriva tetanosului şi poliomielitei“. Medici spun că abia în decembrie au primit dozele de vaccin tetravalent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS