20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn Vârtop, agricultura se dezvoltă cu bani europeni

În Vârtop, agricultura se dezvoltă cu bani europeni

În comuna doljeană Vârtop se face agricultură cu utilaje moderne. Majoritatea locuitorilor, mulți dintre ei bătrâni, au renunțat să mai muncească pământul și l-au dat în arendă. Un investitor doljean cultivă acum 2.500 de hectare cu grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță, orz. Investiția a fost făcută cu bani veniți din două proiecte pe fonduri europene. Cu banii veniți din primul proiect au fost cumpărate utilajele și a fost modernizată exploatația agricolă. Valoarea celor două proiecte se ridică, în total, la trei milioane de euro.
„Pentru ceea ce am dezvoltat în Vârtop am accesat fonduri europene. În total, lucrăm 2.500 de hectare, dintre care o parte sunt proprietate, iar cea mai mare parte sunt pământuri luate în arendă de la localnici. Investiția pe fonduri europene a început în urmă cu șase ani. Am ales să investim în comuna Vârtop pentru că aici oamenii sunt înțelegători. La început am avut sediul social în comuna Orodel, dar am ales să ne mutăm aici“, a spus Valentina Negrea, asociat unic.
Fiind cel mai mare investitor din comună, aici și-au găsit loc de muncă o parte dintre oamenii din Vârtop, dar și din localitățile apropiate.

„Este destul de greu să intri pe piață“

Pe terenurile pe care altădată le munceau localnicii cu utilajele din propria gospodărie, acum lucrează tractoare, combine și alte utilaje moderne. Anul acesta, însă, producția a fost cea mai slabă din ultimii ani. „S-a întâmplat acest lucru din cauză că, în această vară, temperaturile au fost mult prea ridicate și precipitațiile au fost reduse“, a explicat Valentina Negrea.
Producția este dusă spre comercializare în Porturile Constanța și Calafat. Ca să aibă mai mult succes pe piață, investitorul doljean a dezvoltat și o firmă de transport. „Este destul de greu să intri pe piață. Noi avem transport propriu și asta ne ajută pentru că nu implică și alte costuri. Ne dorim ca, pe viitor, să mai achiziționăm utilaje, să mai construim spații pentru depozitarea producției“, a precizat Valentina Negrea.
Atunci când lupți să atragi fonduri europene trebuie să nu îți pierzi speranța, este sfatul Valentinei Negrea, care a reușit să ridice o afacere cu bani de la Uniunea Europeană: „Trebuie să încerci să depui un proiect. Este un proces destul de greoi din cauza procedurilor și măsurilor care se impun, din cauza strategiei. Partea de documentație este mai stufoasă, dar merită încercat. Este un ajutor nerambursabil și chiar și o mică parte este binevenită“.

„Facem lobby să vină cât mai mulți investitori“

În Vârtop urmează să mai vină un investitor, din Craiova, care să dezvolte o stație peco. Constantin Dobrescu, primarul comunei, a spus că documentația este în faza de avizare, iar la sfârșitul lunii martie 2016 totul va funcționa.
Numărul tot mai mare de investitori poate dezvolta comuna.
„Investitorul în agricultură a angajat oameni și plătește impozit mult mai mult decât colectăm noi de la toți locuitorii. Mai există în comună și o firmă din Belgia care a înființat o firmă de transport internațional. Facem lobby să vină cât mai mulți“, a spus primarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS