Acasă Local Impact violent, cu cinci răniți

Impact violent, cu cinci răniți

Șoferul autoturismului Skoda nu a acordat prioritate și a acroșat un alt autoturism, care era condus regulamentar (Foto: ISU Olt)

Cinci persoane au fost rănite ieri într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme pe drumul județean 546 din județul Olt. Un șofer din Slatina care conducea un autoturism Skoda în localitatea Coteana nu a acordat prioritate la intersecția cu un drum comunal și a acroșat un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un alt autovehicul. Din cele șapte persoane care se aflau în cele trei mașini, cinci au fost rănite. Potrivit ISU Olt, la fața locului s-au deplasat o autospecială complexă de intervenție, o ambulanță SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Paramedicii SMURD au preluat două victime: o femeie în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, găsită în afara autoturismului, conștientă, cu traumatism cranio-facial și dureri la gamba dreaptă, și o tânără în vârstă de 19 ani, tot din Slatina, conștientă, cu traumatism toracic și epistaxis. Acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Slatina. Ambulanța cu medic de la SJA a preluat o a treia femeie, în vârstă de 24 de ani, însărcinată în luna a șasea, conștientă, cu traumatism cranio-cerebral minor. Celelalte două victime au fost un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu traumatism membru superior stâng și plagă la cap, și o femeie de 52 de ani, cu traumatism la umărul stâng. Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de scurgerile de carburanți și lubrifianți. Aseară, răniții se aflau în afara oricărui pericol.

Exit mobile version