24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSalariile profesorilor din Târgu Jiu întârzie cu o săptămână

Salariile profesorilor din Târgu Jiu întârzie cu o săptămână

Reprezentanţii ISJ susţin că au cerut fondurile necesare
Reprezentanţii ISJ susţin că au cerut fondurile necesare

Peste 1.500 de profesori din învăţământul preuniversitar din judeţul Gorj, care sunt încadraţi la unităţile şcolare din Târgu Jiu, își vor primi salariile cu întârziere. Lefurile erau achitate, în mod normal, în intervalul 8-10 decembrie, însă sumele alocate pentru plata salariilor aferente lunii noiembrie au fost epuizate. Motivul este legat de faptul că a intrat în vigoare creşterea salarială. De asemenea, o parte din bani au fost folosiţi pentru achitarea unor drepturi băneşti obţinute de dascăli, prin hotărâri judecătoreşti. Nimeni nu ştie a cui este vina în această situaţie, cert este că reprezentanţii instituţiilor implicate susţin că şi-au făcut datoria. Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, a declarat că profesorii îşi vor primi banii la începutul săptămânii viitoare.

Profesorii au sesizat ISJ

Georgeta Popescu a spus că salariile vor intra pe cardurile profesorilor pe 14-15 decembrie, întârzierea fiind de maximum șase zile: „Din punctul nostru de vedere, solicitările au fost făcute către Administraţia Financiară. Profesorii îşi vor primi banii aferenţi lunii noiembrie săptămâna viitoare. Banii pe care i-am solicitat vor ajunge până la sfârşitul anului. Este vorba de peste cinci milioane de lei. În mod normal, salariile se plăteau în intervalul 8-10 al fiecărei luni şi vor fi maximum șase zile de întârziere. O să întocmim o situaţie cu şcolile unde sunt probleme. Din câte ştiu eu, în judeţ nu sunt astfel de situaţii“, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Primăria aşteaptă banii

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu susţin că vina nu le aparţine în acest caz, întrucât ISJ este instituţia care solicită fondurile pentru plata salariilor şi a altor drepturi: „Potrivit Legii nr. 186/2014, art. 5, alin. 5, Legea Bugetului de Stat pe 2015, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. 3 pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București, după caz, se face prin decizie a directorului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice/șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice, după consultarea Consiliului Județean și a primarilor, iar pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu asistența tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente și de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. Astfel, în susținerea celor prezentate, a se vedea în preambulul Deciziei Nr. 21/17.11.2015, că solicitantul legal este Inspectoratul Școlar Județean Gorj. În acest sens, atașăm Decizia Nr. 21/17.11.2015 și Anexa nr. 1, din care reies cele relatate. Primăria Municipiului Târgu Jiu și-a îndeplinit atribuțiile legale în vigoare, iar demersurile în vederea alocării sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice vor fi făcute la solicitarea Inspectoratul Școlar Județean Gorj de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, fiind urmată aceeași procedură precum cea cuprinsă în Decizie. Din situația creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor de personal aferente învățământului preuniversitar de stat reiese că suma solicitată și necesară până la finele anului 2015 a fost de 6.529.000 lei, însă a fost alocată doar suma de 2.431.000 lei de către Ministerul Finanțelor Publice“, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS