10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljInstructoare auto, condamnată pentru șpăgile luate de la cursanți

Instructoare auto, condamnată pentru șpăgile luate de la cursanți

Femeia a fost acuzată că le cerea bani cursanților pentru promovarea examenului practic
Femeia a fost acuzată că le cerea bani cursanților pentru promovarea examenului practic

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât ieri să condamne la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare o instructoare auto din Craiova, acuzată că cerea cursanților câte 100 de euro pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori.
Instanța de judecată a reținut că, „la data de 23 martie 2015, numita P.S. a formulat un denunț prin care a sesizat faptul că numita Moraru Emilia, în calitate de instructor auto, i-a pretins suma de 100 de euro pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj în vederea promovării examenului practic pentru obținerea permisului de conducere“. În baza denunțului, anchetatorii au început cercetările și au stabilit că, după ce cursanta i-a dat instructoarei cei 100 de euro, aceasta din urmă a mers la o casă de schimb valutar, „motivând că merge să schimbe banii în bancnote din alte cupiuri pentru a nu rămâne amprente pe ei“. Instructoarea Emilia Moraru a fost arestată preventiv pe 30 aprilie, la cererea procurorilor doljeni, printr-o hotărâre a judecătorilor de la Tribunalul Dolj. Ulterior, pe 28 mai, inculpata a fost eliberată din arest printr-o hotărâre a Curții de Apel Craiova.
În cursul anchetei, procurorii au stabilit că aceeași instructoare auto a cerut bani și altor cursanți, fiind probate, în total, patru infracțiuni de trafic de influență.
În iunie, inculpata a fost trimisă în judecată, iar ieri a fost condamnată de Tribunalul Dolj. Femeia și-a recunoscut faptele în fața judecătorilor și a fost condamnată la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunile comise. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată ca timp de 90 de zile să presteze muncă în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană Dolj sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Emilia Moraru a sumei de 400 de euro. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS