12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAurul și Argintul Antic al României, la Craiova

Aurul și Argintul Antic al României, la Craiova

Secția de Istorie Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova găzduiește, în perioada 19 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, expoziţia eveniment „Aurul şi Argintul Antic al României“, cel mai important proiect expoziţional, de anvergură naţională, realizat în România în ultimii 20 de ani. Manifestarea este organizată sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară. 

De o frumuseţe aparte, încărcate cu profunde şi multiple calităţi şi sensuri simbolice, exponatele proiectului „Aurul şi Argintul Antic al României“ reprezintă unele dintre cele mai valoroase bunuri din patrimoniul cultural al ţării noastre, multe unice în Europa şi în lume, oferind publicului ocazia de a admira obiecte în care valoarea materialului se îmbină cu măiestria execuţiei.
„Subiectul pe care l-am abordat, «Aurul și Argintul», este atât de strălucitor încât are o putere hipnotică. De multe ori am putea să ne închipuim că aurul și argintul vorbesc de la sine. Nu întotdeauna este așa. În acest caz, am încercat să trecem peste spectacularul metalului prețios și să căutăm tot felul de istorii care se ascund în spatele obiectelor. Nu este o istorie ceea ce veți vedea în această expoziție. Sunt mai multe istorii. Noi am încercat atât prin punerea în expoziție, prin atenția pentru detaliu semnificativ să oferim cât mai multe fire. Piesele pot fi admirate pentru frumusețea lor, pentru priceperea, pentru tehnica, pentru modul în care au fost gândite, construite. Sunt piese pline de semnificații, care au fost purtate, folosite de oamenii care le-au îmbogățit aura“, a precizat curatorul expoziției, doctor Rodica Oanță-Marghitu.

Adevărate perle ale patrimoniului României

Odată ce veți pătrunde în spațiul expozițional veți avea ocazia să admirați cel mai vechi tezaur de aur cunoscut în România și unul dintre cele mai vechi din Europa, tezaurul de la Sultana, reunind idoli reprezentând-o pe zeița mamă a Pământului, zeița fertilității și mici podoabe.
Tezaurul a fost găsit în macheta unui sanctuar. Nu atât strălucirea metalelor încântă cât modul în care piesele au fost executate. Cuceresc deopotrivă armele de la Perșinari, o sabie și pumnale de aur, dar și un set de vase de aur de la Rădeni, județul Neamț.
Între piesele din epoca bronzului și începutul epocii fierului, una dintre cele mai spectaculoase și importante descoperiri făcute în ultimii ani în propriile depozite ale muzeelor este un capac de la un vas ritualic făcut din aur alb în combinație cu aur galben.
Expoziția reunește și materiale care ilustrează tehnologiile vechi de producere a bijuteriilor, de la creuzete folosite pentru turnat metale prețioase până la tipare pentru arme, unelte și podoabe.
În expoziție se regăsesc o serie de mari tezaure getice, care constituie una dintre marile valori ale patrimoniului cultural național. O parte din tezaurul de la Cucuteni-Băiceni din Moldova, tezaurul de la Craiova găsit în timpul Primului Război Mondial, care a ajuns în Germania, fiind recuperat cu mari eforturi și care este readus după aproape 100 de ani la Craiova.
Vizitatorul va avea ocazia să admire majoritatea tezaurelor dacice de aur și argint. Sunt expuse brățările regale dacice de la Sarmizegetusa Regia, monede de aur ale Regelui Koson și numeroase tezaure de argint, reprezentând un vârf al creației în metale prețioase a dacilor.
Între piesele romane unice în lume sunt expuse plachete de aur găsite la Geoagiu-Băi, aruncate în izvoarele termale, dedicate zeităților ocrotitoare ale sănătății și nimfelor.
Nu lipsesc din expoziție o parte din adevăratele perle ale coroanei patrimoniului României, tezaurul de la Pietroasele. Sunt expuse la loc de cinste două fibule regale în formă de acvile stilizate, decorate cu pietre prețioase, o cană și un vas poligonal. „Tezaurul este unul norocos“, după cum menționa Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. El a supraviețuit anului 1848, când turcii și rușii au ocupat Muntenia, anilor 1854-1856, când austriecii au ocupat Muntenia, nefericitului eveniment din timpul Primului Război Mondial, când a fost trimis la Moscova.
Expoziția acoperă aproape șase mii de ani de istorie, civilizație, tehnologie și artă în spațiul nostru și adună piese ce ilustrează multiplele fațete îmbrăcate de metale prețioase, de la podoabe la însemne de prestigiu.

Program de vizitare a expoziției

Expoziţia „Aurul şi Argintul Antic al României“ va fi deschisă publicului începând de astăzi, la sediul Secţiei Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova, din strada Madona Dudu, nr. 14, putând fi vizitată până pe 31 ianuarie 2016, zilnic, de luni până duminică (cu excepţia sărbătorilor legale, respectiv 25 – 27 decembrie 2015 şi 1 – 3 ianuarie 2016), între orele 9.00 şi 17.00.
Preţurile biletelor vor fi cele practicate în mod obişnuit de muzeul craiovean: 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi și pensionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS