16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum apar mai multe firme în Oltenia

Cum apar mai multe firme în Oltenia

Adrian Pavel vrea să devină întreprinzător privat. El și-a depus marți actele la ORC Dolj  pentru înființarea unei firme din gama SRL-D. (FOTO: Lucian Anghel)
Adrian Pavel vrea să devină întreprinzător privat. El și-a depus marți actele la ORC Dolj
pentru înființarea unei firme din gama SRL-D. (FOTO: Lucian Anghel)

În Dolj s-au înființat cele mai multe firme, comparativ cu restul județelor Olteniei, dar în celelalte pare că a apărut o dorință subită de antreprenoriat. În realitate, nu este vorba de multe persoane aflate la prima afacere, ci unii care au avut alte firme și le-au trimis în insolvență sau faliment își încearcă din nou „norocul“ în afaceri, înființându-și o firmă nouă.

Un nou val de firme noi a apărut în economie anul acesta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aproape în toate județele Olteniei s-au înființat mai multe firme decât anul trecut, cu excepția județului Vâlcea, în care s-a înregistrat o scădere a numărului de firme nou-înființate în 2015 față de anul anterior. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), pe primele nouă luni ale acestui an s-au înființat în Dolj 2.854 de societăți, în creștere cu 21,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, când se înființaseră 2.341 de firme de acest gen, în perioada similară analizată. Din punct de vedere numeric, în Dolj au apărut cele mai multe firme noi, față de toate județele Olteniei. În Gorj sunt 1.194 de firme noi în 2015, față de 953 anul trecut, deci există o creștere de circa 25%. În județele Olt și Mehedinți s-au înființat cele mai multe societăți comparativ cu anul anterior. În Olt, creșterea este de 48,6%. În 2014, fuseseră înființate doar 868 de firme în acest județ, iar anul acesta numărul lor a sporit la 1.290. În Mehedinți s-au înființat mai mult cu 56,2% față de anul trecut, când au fost 692 de firme, iar anul acesta 1.082.
Cele mai multe dintre entitățile economice nou-înființate în decursul anului 2015 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL). În Dolj se observă și o creștere considerabilă a numărului persoanelor fizice autorizate (PFA). Astfel, din cele 2.854 de firme noi apărute în 2015, exact 1.543 sunt SRL-uri, iar restul de 786 sunt PFA-uri.

Firme noi înființate (SRL) pe nouă luni din 2015, comparativ cu aceeași perioadă din 2014*
Firme noi înființate (SRL) pe nouă luni din 2015, comparativ cu aceeași perioadă din 2014*

Unii antreprenori își lasă firmele vechi „să moară“ și își deschid altele noi

Dar de unde a apărut apetitul brusc pentru afaceri al celor din Oltenia? Potrivit unor surse, unii doljeni au devenit antreprenori pentru a atrage fonduri europene. Așa au apărut diverse SRL-uri și PFA-uri în agricultură, unde mai pot fi accesați bani europeni anul acesta, dar și în alte domenii. Însă, potrivit acelorași surse, multe din noile firme ar fi fost înființate de aceiași asociați sau acționari care au mai avut alte firme, pe care le-au lăsat cu datorii sau la care au cerut declanșarea procedurii insolvenței, respectiv ale căror firme sunt în faliment sau au fost deja radiate din evidențe. Acești antreprenori încearcă să desfășoare afaceri noi, înființându-și alte firme, pe numele lor sau al rudelor.
Marți, la Oficiul Registrului Comerțului Dolj erau la rând persoane care doreau doar un certificat constatator, dar și persoane care își înființau o societate.
„Am venit pentru niște reautorizări. Aici merg lucrurile rapid, că sunt foarte operativi, dar nu depinde de dumnealor. Vor aceste reautorizări cei de la ANAF, de la Finanțe. Eu știu foarte mulți care au închis firmele anul acesta. Poate or fi tinerii care încearcă în afaceri sau mai este o variantă: unii și-au închis firmele cu insolvența și acum și-au deschis o altă firmă. Eu am o firmă foarte veche și de 25 de ani funcționez pe ea“, a spus Daniel Popa, antreprenor doljean.

Tinerii preferă SRL-D

Doljul deține recordul pe regiune ca număr de firme SRL-D (debutanți) înființate în 2015. În Dolj s-au înființat 995 de SRL-D anul acesta, în special datorită faptului că înregistrarea unei astfel de societăți se face gratuit la ORC Dolj, iar timp de trei ani firma nu plătește contribuții la CAS pentru un număr de până la patru angajați. Principala condiție este să nu fi fost niciodată asociat sau acționar în vreo firmă și nici PFA să nu fi avut.
Un tânăr craiovean absolvent de facultate tocmai depusese marți cerere pentru înființarea unei SRL-D, pornind pe cont propriu în afaceri. „Am depus actele pentru o firmă de trnsporturi. Acum fac primele demersuri, de rezervare a numelui. Doresc să fiu propriul meu angajat, dar și patron, în același timp. Am ales să devin întreprinzător privat pentru că în România nu găsești un serviciu bun și nu ai multe oportunități pentru a lucra, mai ales în domeniul meu. Am terminat Facultatea de Mecanică și este foarte greu să găsesc un serviciu pe domeniul meu de activitate. Și așa m-am gândit să îmi fac propria mea firmă de transport intern și internațional de marfă. O să fac un împrumut, ca să achiziționez un camion“, a spus Adrian Pavel, tânăr întreprinzător din Craiova, în vârstă de 23 de ani. El a explicat că a încercat să se angajeze, dar nu a găsit un loc de muncă în Bănie.

Alții își radiază firmele

O femeie se prezentase și ea marți la Oficiul Registrului Comerțului pentru a-și radia societatea. „Am venit să radiez firma, pentru că nu mai are activitate și nu o mai țin. De ce să o mai țin? Ca să plătesc? Nu mai am activitate. O făcusem pentru vânzări de produse cosmetice și nu mai merge“, a spus Angela Pregna.
Înființarea unei firme costă 800-1.000 de lei. Costul de 1.000 de lei apare atunci când antreprenorul face și actul constitutiv tot la ORC. Pentru SRL-D-uri, înregistrarea la ORC Dolj este gratuită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS