22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAeroportul Craiova, pregătit din nou pentru zboruri

Aeroportul Craiova, pregătit din nou pentru zboruri

În numai cinci zile, zborurile companiei Wizz Air ar urma să fie reluate de pe Aeroportul Craiova. Conform conducerii instituției, lucrările sunt mai mult decât în grafic, fiind realizată deja platforma de îmbarcare-debarcare și fiind nevoie doar de stratul de uzură pentru calea de rulare.
„Pot spune că suntem aproape de finalizarea lucrărilor solicitate suplimentar de compania Wizz Air pentru reluarea zborurilor de pe aeroportul nostru. Platforma de îmbarcare-debarcare pe care au solicitat-o dânșii deja este reabilitată și lucrările au fost finalizate. Calea de rulare a fost extinsă la lățimea de 25 de metri, betonarea a fost încheiată, urmează ca astăzi (ieri – n.r.) și mâine (astăzi – n.r.) să se aplice ultimele covoare asfaltice și pe calea de rulare. Noi considerăm că, la sfârșitul săptămânii acesteia, toate lucrările care au fost solicitate suplimentar de către compania de transport vor fi îndeplinite“, a declarat pentru GdS directorul tehnic al Aeroportului Craiova, Adrian Predescu.
Întrebat dacă din cores­pondența cu operatorul aerian Wizz Air ar exista semne ca aceasta să nu reia zborurile de pe Craiova, directorul tehnic a menționat că speră să nu mai existe probleme. „Mâine (joi – n.r.) așteptăm o comisie de evaluare a aeroportului din partea companiei Wizz Air. Sperăm ca la momentul acesta să nu mai fie și alte pretenții“, a încheiat Predescu.

A început și extinderea parcării

În paralel cu lucrările pe fonduri europene la reabilitarea infrastructurii de mișcare, la Aeroportul Craiova mai sunt realizate și lucrări de extindere a parcării acestuia, din fondurile proprii ale Consiliului Județean Dolj. Parcarea urmează să fie extinsă cu 200 de locuri de parcare, în continuarea celei existente din zona „Sosiri“. Aceasta urmează să fie supravegheată video, cu minimum patru camere de luat vederi cu rotire la 360 de grade, care vor funcționa 24 de ore din 24. Totodată, în proiect este inclus și iluminatul exterior.
Operatorul aerian Wizz Air, care trebuia să reia zborurile de pe Aeroportul Craiova pe 25 octombrie, a amânat această dată. Cu doar câteva zile înainte de data anunțată inițial, compania a decis că va zbura din nou din Bănie din 10 noiembrie, pentru a fi gata nu doar pista aeroportului, ci și calea de rulare și platforma de îmbarcare-debarcare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS