Acasă Local Dolj Festivalul de Teatru „Mereu tânăr“, a III-a ediție

Festivalul de Teatru „Mereu tânăr“, a III-a ediție

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ organizează în perioada 30-31 octombrie a treia ediţie a Festivalului de Teatru „Mereu tânăr“. Își dau întâlnire în Cetatea Banilor trupe de teatru de amatori din Brăila, Piatra Neamţ, Bucureşti, Craiova. Reprezentațiile programate în cadrul manifestării vor avea loc în Sala de festivități a Colegiului Național „Elena Cuza“. Festivalul va fi deschis, vineri, 30 octombrie, la ora 15.30, de Trupa de teatru de la Cercul Dramatic „Barbu Delavrancea“ din București cu piesa „Pastila albastră buclucașă“. După-amiaza dedicată teatrului de amatori va continua cu piesa „Ultimul dans al libelulei“ a Trupei „Arlechin“ din Piața Neamț. Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 10.00, scena este rezervată Trupei de teatru „Ambițioșii“ din Brăila, care vor aduce în fața craiovenilor „Expresul de ora 25“. De la ora 11.45 este programată piesa „Siciliana“ a Trupei de teatru „Cutezătorii“ din Craiova, spectacol care va încheia a treia ediție a Festivalului de Teatru „Mereu tânăr“. Intrarea la spectacole este liberă.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version