Acasă Local Dolj „La hanu’ cu veselie“ cu Ansamblul „Maria Tănase“

„La hanu’ cu veselie“ cu Ansamblul „Maria Tănase“

Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ îi invită pe craioveni, pe 4 noiembrie, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri“, „La hanu’ cu veselie“. Alături de soliștii Ansamblului, Niculina Stoican, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Constantin Enceanu, Petrică Mâțu Stoian, Cristian Bănățeanu, Lavinia Bârsoghe, Aneta Șișu, Liviu Dică, Ciri Mayer, Liliana Popa, pe scenă va urca și Nicoleta Voica. „Soliștii vin cu melodii care servesc titlul spectacolului, «La hanu’ cu veselie», cântece noi, căci este vorba de o premieră. Artiștii vor realiza o frumoasă broderie oltenească“, a precizat în cadrul unei conferințe de presă dirijorul Orchestrei Ansamblului, Nicu Crețu.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version