17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn luna septembrie, 290 de absolvenţi au solicitat indemnizaţie de şomaj

În luna septembrie, 290 de absolvenţi au solicitat indemnizaţie de şomaj

Tot mai mulţi tineri doljeni care au absolvit o formă de învăţământ liceal, postliceal, profesional sau universitar în 2015, şi nu urmează altă şcoală, şi nu au reuşit să-şi găsească loc de muncă, au solicitat la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj indemnizaţie de şomaj. Potrivit reprezentanţilor AJOFM Dolj, la sfârşitul lunii septembrie 2015, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 8,46%, corespunzătoare unui număr total de şomeri de 24.614 persoane. „Dintre aceştia, 3.703 sunt şomeri indemnizaţi şi 20.911 neindemnizaţi. Din numărul total de şomeri indemnizaţi, 656 de persoane provin din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ. De asemenea, menţionăm că din numărul total de şomeri, 3.700 sunt persoane cu vârsta sub 25 de ani. În luna septembrie, 290 de tineri absolvenţi au solicitat indemnizaţie de şomaj. De la începutul anului şi până la data de 30 septembrie, 1.944 de tineri cu vârsta sub 25 de ani s-au încadrat în muncă“, a precizat Alina Ghercioiu, purtător de cuvânt la AJOFM Dolj.
Tinerii care au absolvit o formă de învăţământ şi solicită indemnizaţie de şomaj vor primi lunar, timp de şase luni, 250 de lei. Absolvenţii înregistraţi în evidenţele Agenţiei care se angajează în termen de maximum 12 luni de la absolvire beneficiază de o primă de angajare în valoare de 500 de lei. Ei sunt însă obligaţi să-şi menţină locul de muncă cel puţin 12 luni, demonstrând trimestrial că nu sunt probleme. În caz contrar, vor fi obligaţi să restituie sumele încasate. Absolvenţii care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării. Cei care îşi găsesc de muncă într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării. Atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS