Acasă Local Dolj Bancnote de 100 de euro false, descoperite la Calafat

Bancnote de 100 de euro false, descoperite la Calafat

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, marți după-amiază, un cetăţean ungur care a încercat să achite taxa de pod cu două bancnote de 100 de euro false. Oamenii legii au fost sesizați de un controlor de trafic din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat, care a observat că bancnotele erau false. „În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii noştri, s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul ungur Laszlo V., în vârstă de 31 de ani, iar în urma examinării bancnotelor a reieşit că acestea nu prezintă elementele de siguranţă ale unei bancnote autentice, fiind false. Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnotele erau false şi că le-a primit ca rest în Bulgaria“, au comunicat polițiștii de frontieră. Bancnotele false au fost confiscate, iar oamenii legii au întocmit un dosar privind comiterea infracţiunii de  tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version