16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFemeie din Calafat, suspectată că și-a ucis soțul

Femeie din Calafat, suspectată că și-a ucis soțul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, ieri-dimineață, reținerea unei femei de 64 de ani din Calafat, suspectată că și-a omorât soțul în bătaie.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de luni spre marți, Vasilica Vărban, de 64 de ani, a solicitat o ambulanță la domiciliul său din municipiul Calafat, susținând că soțul său, Sergiu Vărban, de 69 de ani, s-a întors bătut de la cârciumă. Medicii nu au mai putut face însă nimic pentru bărbatul de 69 de ani, care decedase înainte de sosirea ambulanței. Văzând că e vorba de o moarte violentă, medicii au anunțat poliția, iar cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Medicii legiști sunt cei care le-au indicat anchetatorilor principalul suspect. Astfel, în urma necropsiei, s-a constatat că bărbatul de 69 de ani murise din cauza unor multiple fracturi costale și a unui traumatism de coloană vertebrală, provocate cel mai probabil de lovituri cu un corp dur. Anchetatorii susțin că cele constatate de medicii legiști o contrazic pe Vasilica Vărban. Aceasta din urmă a spus că soțul său s-a întors bătut acasă, iar când i s-a făcut rău a sunat la ambulanță, iar anchetatorii spun că leziunile suferite de bărbat nu îi permiteau acestuia să se deplasaze și să ajungă până acasă.
La audieri, femeia nu a recunoscut că și-a lovit bărbatul. Ieri-dimineață, procurorul de caz a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a femeii, care este cercetată pentru comiterea infracțiunii de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS