14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOri se scumpește căldura, ori falimentează Termo

Ori se scumpește căldura, ori falimentează Termo

Prin conductele Termo Craiova „curge“ acelaşi agent termic. Doar preţul ar putea fi diferit pe viitor. (Foto: Arhiva GdS)
Prin conductele Termo Craiova „curge“ acelaşi agent termic. Doar preţul ar putea fi diferit pe viitor. (Foto: Arhiva GdS)

Craiovenii riscă să plătească din această iarnă un preț mai mare la căldură. Administratorul judiciar al SC Termo Craiova SRL (societate aflată în insolvență), SC Siomax SPRL, spune că va cere scumpirea gigacaloriei. Există două variante: ori populația suportă costurile, ori primăria subvenționează diferența de preț, altfel furnizorul de căldură falimentează.

Administratorul judiciar al SC Termo Craiova SRL, SC Siomax SPRL, este hotărât să ceară creșterea prețului la gigacaloria plătită de craioveni furnizorului de căldură SC Termo. Prin urmare, dacă această solicitare va trece de consiliul local, craiovenii vor plăti mai scump căldura începând cu această iarnă. „Trebuie să creștem puțin prețul, pentru că este unul dintre cele mai mici din țară și nu se acoperă cheltuielile societății.  Deocamdată, este în discuție această problemă, se fac tot felul de calcule, suntem în dezbateri cu reprezentanții primăriei și cei de la Termo. Mărirea de preț este la latitudinea consilierilor, ei vor vota pro sau contra. Dacă nu vom crește prețul până în iarnă, societatea, care este și așa pe pierderi, se va duce spre faliment“, susține Maria Somnea, reprezentantul Siomax SPRL.

Nu este cel mai mic preț

Complexul Energetic Oltenia (CEO) vinde agentul termic primar către SC Termo Craiova SRL cu 124,7 lei fără TVA. Această modificare de tarif s-a făcut în 2015, când Complexul a crescut costul de la 117,81 lei/gigacalorie, exclusiv TVA, o creștere cu 5,86%. Până la consumatorul final, în speță populația din Craiova, care primește căldură din sistemul centralizat, prețul gigacaloriei se dublează. Costurile și pierderile adăugate de SC Termo Craiova ridică prețul unei gigacalorii la 262,27 lei/gigacalorie, inclusiv TVA în punctele termice (PT) și la 335,15 lei/gigacalorie în centralele termice pe gaze (CT). Aici a intervenit administrația locală, care a subvenționat din buzunarul tuturor craiovenilor căldura populației care locuiește la bloc, coborând prețul la 220,5 lei/gigacalorie. Diferența acoperită este de 41,77 lei/gigacalorie (inclusiv TVA) – pentru energia termică livrată din punctele termice și de 114,65 lei/gigacalorie (inclusiv TVA) – pentru energia termică livrată din centralele termice (CT).
Nici cu această susținere, costul unei gigacalorii nu este în Craiova cel mai mic din țară. În Drobeta Turnu Severin, el este de 227,50, dar populația plătește 200 de lei. În Deva, prețul gigacaloriei este de 178 de lei, iar în urma subvenției populația plătește doar 113 lei, iar în Cluj costul unei gigacalorii este de 169 de lei.

Primăria și consilierii spun nu

Ca urmare a lansării acestei discuții, primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, și unii dintre consilierii locali spun răspicat că nu vor accepta creșterea prețului la căldură pentru populație. Aceștia au însă de ales între sacrificarea populației și falimentarea Termo, după cum susține chiar administratorul judiciar. O altă variantă ar fi creșterea subvenției prețului gigacaloriei de la bugetul local.
„Ne opunem măririi prețului la gigacalorie pentru populație, în această iarnă. Avem o promisiune din partea primăriei că nu va crește prețul, iar dacă se va întâmpla, va suporta subvenția costului. Categoric, eu nu sunt de acord“, a declarat Pavel Badea, consilier local.
De aceeași părere este și Dan Dașoveanu, viceprimar al Craiovei: „Nu este o soluție mărirea prețului la gigacalorie. Eu vreau să văd niște calcule, niște situații financiar-economice ale societății. Administratorul judiciar are poate o situație concretă, dar până nu văd aceste date, nu mă pot pronunța“.

Nu suportăm subvenția

Pe 3 septembrie 2015, primarul Lia Olguța Vasilescu declara: „Nu cred că vor vota consilierii creșterea prețului la gigacalorie. Nu am văzut încă planul de reorganizare. Nu mă pot pronunța. Nu cred că vom suporta subvenționarea prețului la căldură. Rămâne să analizăm foarte bine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS