12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMercur, închis pentru renovări

Mercur, închis pentru renovări

Centrul Comercial Mercur din Craiova s-a închis de pe 1 septembrie, acesta urmând să intre într-un amplu proces de modernizare. Modificări vor exista nu doar la interiorul clădirii, ci și la fațadă. Compania de consultanță imobiliară a proiectului, Colliers International, negociază deja cu branduri internaționale de renume, iar noul centru comercial va avea, printre altele, restaurante, magazine premium-brand, dar și un cinematograf multiplex.

Centrul Comercial Mercur din Bănie va fi renovat din temelii. Acesta a fost închis temporar începând cu 1 septembrie, conform unui comunicat postat pe site-ul www.mercurcraiova.ro. „Centrul Comercial Mercur va fi închis ca urmare a începerii lucrărilor de modernizare ce vor dura până la opt luni (…) Vom ţine la curent publicul cu noutăţile ce se vor implementa conform noului concept, precum şi cu evoluţia lucrărilor de modernizare“, se arată în comunicatul amintit. Semne că se va întâmpla ceva cu Mercur au existat încă de acum o lună, când comercianții au început să se mute în alte spații, golind ușor-ușor clădirea, iar scările rulante au fost demontate.

Branduri de renume și cinematograf multiplex

Branduri cunoscute la nivel național și internațional vor fi prezente în Centrul Comercial Mercur, fapt confirmat de agenția de comunicare a proiectului. „De anul viitor, Craiova va avea unul dintre cele mai moderne și avangardiste centre comerciale din România, potrivit proiectului de dezvoltare ce va fi desfășurat în perioada următoare. Lucrările de investiții vor demara în această lună și vizează atât schimbarea totală a fațadelor, cât și reconfigurarea spațiilor comerciale din interiorul Mercur Craiova, dar și modernizarea teraselor pietonale. În prezent, au început deja negocierile cu branduri internaționale de renume, care vor fi prezente din 2016 în Centrul Comercial Mercur Craiova și au fost semnate primele contracte. Dintre viitorii chiriași nu vor lipsi magazine premium-brand, zone de distracție și relaxare, cinematograf multiplex, restaurante și cafenele“, au explicat, pentru GdS, reprezentanții Evobrand Craiova.

În curând, autorizația de construcție

Proiectul noului Mercur a fost realizat de arhitecții de la SC Getrix SA Craiova. Acesta schimbă cu totul fața vechiului Mercur, oferindu-i un aspect modern, care se integrează mai bine în zona centrală, mai ales în contextul în care și Centrul Istoric a căpătat alt aspect. „Așteptăm cu mare interes și de mult timp ca Mercurul să-și schimbe fațada. Am primit, la certificatul de urbanism, o fațadă care nu ne-a plăcut, am discutat cu proiectantul să facă altceva, iar acum suntem, în sfârșit, mulțumiți de cum arată. Urmează ca ei să-și ia avizele și într-un timp foarte scurt să se apuce de refacerea fațadei. Astfel, se va integra și Mercurul în zona Centrului Istoric, cu o fațadă ușor modernistă, dar care ne-a plăcut foarte mult“, explica primarul Lia Olguța Vasilescu la începutul verii. Certificatul de urbanism pentru acest proiect, care include demisol, parter și cinci etaje, a fost eliberat de Primăria Craiova pe 4 martie 2015. Conducerea SC Mercur SA speră ca săptămâna viitoare să depună documentația pentru autorizația de construire, pentru ca proiectul să intre în linie dreaptă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS