10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDupă ieftinire, unele medicamente lipsesc din spitalele craiovene

După ieftinire, unele medicamente lipsesc din spitalele craiovene

După ieftinire, cele mai multe spitale întâmpină probleme în achiziţionarea medicamentelor
După ieftinire, cele mai multe spitale întâmpină probleme în achiziţionarea medicamentelor

Ieftinirea medicamentelor începând cu 1 iulie 2015 a creat probleme atât pacienților, cât și spitalelor craiovene. Unele sunt nevoite să înceapă alte licitații pentru achiziționarea anumitor medicamente. Și medicii de familie spun că lipsesc foarte multe medicamente din farmacii, iar pacienții aleargă pentru o rețetă în trei-patru farmacii.

Măsura prin care se dorea ca românii să beneficieze de cele mai ieftine medicamente din Uniunea Europeană face ca, de fapt, cele mai multe spitale să întâmpine probleme în achiziționarea acestora. Ministerul Sănătății a cerut vineri unităților medicale o situație în care să specifice problemele de care se lovesc. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“ din Craiova, la fel ca alte spitale din țară, are probleme cu achiziționarea anumitor medicamente.
Dr. Constantin Ecobici, purtătorul de cuvânt al spitalului, spune că jumătate dintre firme au anunțat că nu pot să onoreze comenzile în condițiile prețurilor actuale. În această situație, unitatea va începe procedurile de urgență, și anume negocierea directă. „Noi avem contract pentru medicamente cu firme, pe patru ani, și în fiecare an facem contracte subsecvente, dar în baza licitației de acum patru ani. Mai mult de jumătate dintre firmele cu care avem contract la diverse medicamente fie nu pot să onoreze comanda în condițiile prețurilor actuale, fie nu le au pe stoc sau pur și simplu nu ne răspund. Așa că avem mari dificultăți. Chiar dacă medicamentul este în farmacia de vizavi, noi având contract cu o anumită firmă, nu putem să îl procurăm decât de la aceea. La toți cei care ne-au spus că nu ne mai pot aduce medicamente reluăm licitația și odată cu aceasta putem să declanșăm negocieri directe din această săptămână. Ne lipsesc antibiotice, glucoză perfuzabilă. Avem contract valabil din 6 iunie, dar cine trebuie să ni le aducă nu are pe stoc. Este vorba despre medicamente indispensabile nouă“, spune dr. Ecobici.

„Am avut situații în care a trebuit să reluăm licitațiile“

Și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova au fost situații în care licitațiile a trebuit reluate, iar procesul este în derulare acum. „Problemele pe care le avem au apărut și la nivel național. De exemplu, medicamentele Miostin și Dexametazonă. Mai avem câteva produse care nu au fost adjudecate la prima licitație, procedura este în derulare și urmează să se rezolve. În aceste situații se folosesc terapii înlocuitoare. Un exemplu este Hemisuscinatul de 25 pe care noi nu îl avem, dar avem de 100. Am avut situații în care a trebuit să reluăm licitațiile, dar de când s-au ieftinit medicamentele, în momentul în care am văzut că sunt probleme am reluat procedura și acum este spre finalizare“, explică Gabriela Tănasie, director financiar în cadrul SJU.

Medicamente care nu se găsesc la producător

În Spitalul Municipal „Filantropia“ se tratează mulți craioveni. Reprezentanții unității medicale spun că nu au primit adresă de la nici un furnizor care să anunțe că din cauza modificării prețurilor nu mai livrează medicamentele. Dar există situații în care anumite medicamente lipsesc din cauză că nu se găsesc la producător. „Sunt câteva probleme la unele medicamente. Situația este la nivel național. Pe programele oncologice avem licitație. Problema este că trebuie să facem cu două săptămâni înainte comandă ca ele să vină, iar noi trebuie să știm dacă pacientul vine sau nu la tratament. Trebuie mai întâi să vină bolnavul și după să facem comanda. Albumina lipsește de la furnizor, deși au câștigat licitația nu ne-o aduc pentru că spun că nu există la producător. La fel este cu Heparina de 2.500 și Nitroglicerina. Cam de o lună și jumătate avem această situație. Dar se folosesc înlocuitoare până se rezolvă“, spune Elena Crăiniceanu, director financiar la Spitalul „Filantropia“.

„Pacienții aleargă pentru o rețetă în trei-patru farmacii“

Și medicii de familie spun că lipsesc foarte multe medicamente din farmacii. Sunt și situații în care medicamentul compensat lipsește și pe piață se găsesc alte forme care nu sunt compensate. „Lipsesc foarte multe medicamente din farmacii, în special, medicamentele originale. Diferența de plată nu este semnificativă. Unii au plătit mai puțin cu zece lei sau opt lei. Alții au plătit mai mult, de exemplu, la Aerius, care este un antihistaminic original. Pacienții aleargă pentru o rețetă în trei-patru farmacii ca să găsească medicamentele și este vorba în special de pacienții care vor medicamentele originale. Nu se mai găsește Biorinilul care este un medicament banal. Iar Detralexul, care este compensat, lipsește, în schimb se găsesc două forme care nu sunt compensate. Sunt foarte mulți pacienți care se plâng că nu mai găsesc anumite medicamente. Nu se mai găsesc Clindamycin, Dalacin, Pentoxi Retard, medicamente banale, la fel și lactoza, singura recomandată în constipație la pacientul care suferă de cancer. Augmentinul tablete lipsește. Răspunsul farmaciilor este că nu le găsesc la depozite“, precizează Dalida Mosorescu, medic de familie.

„Pacienții sunt bulversați. Mulți o să renunțe la tratament“

Reprezentanții pacienți­lor spun că situația ar fi putut fi evitată dacă înainte de ieftinire s-ar fi făcut o analiză de impact. „Găsim doar medicamente foarte scumpe pentru care trebuie să plătim coplată deoarece cele care sunt decontate pleacă afară sau nu mai sunt aduse la noi pentru că nu mai există interes economic. Pacienții sunt bulversați. Mulți o să renunțe la tratament. Ceea ce părea la prima vedere că ne avantajează și grija guvernului pentru pacienți este ceva populist care nu ne-a făcut decât deservicii. Avem un sistem subnormat și subfinanțat și trebuia să se facă o analiză de impact. În plus, au scos din CANAMED (Catalogul Național al Prețurilor Medicamentelor de uz uman -n.r.) un medicament indispensabil pentru leucemiile acute. Este vorba de Vesanoid și nu are înlocuitor“, adaugă Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC).

„Distribuitorii au fost puşi în imposibilitatea păstrării condiţiilor comerciale negociate anterior“

GdS a vrut să afle care este și explicația Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din Romania. Cristina Munteanu, director executiv, spune că în baza contractelor încheiate cu spitalele, distribuitorii de medicamente sunt obligaţi să păstreze, pe toată durata contractului, condiţiile comerciale negociate prin licitaţie, indiferent dacă preţul medicamentelor respective se modifică pe perioada derulării contractului. „Din păcate, în urma scăderii drastice a preţurilor anumitor medicamente distribuite către spitale, distribuitorii farmaceutici au fost puşi în imposibilitatea păstrării condiţiilor comerciale negociate anterior scăderii preţurilor, deoarece păstrarea acestora i-ar pune în situaţia de a vinde către spitale la un preţ situat în prezent cu mult sub preţul cu care achiziţionează medicamentul respectiv de la producători. Independent de dorinţa distribuitorilor, aceştia au fost nevoiţi să se retragă din contractele respective, devenite practic nesustenabile“, a completat Cristina Munteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS