9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljClinica de Chirugie a CF Craiova a ajuns din prinț, cerșetor

Clinica de Chirugie a CF Craiova a ajuns din prinț, cerșetor

Clinica de Chirugie a Spitalului CF Craiova a fost ani la rând etalon pentru Oltenia. Aici se făceau, anual, 2.000 de intervenții chirurgicale ample. Acum, însă, aceiași medici pe care toată lumea îi căuta se feresc să mai facă operații complicate pentru că aparatura este veche de peste 15 ani. În lipsa finanțării spitalului, bolnavii ar trebui să-și plătească tratamentul, iar costurile sunt foarte mari. Fără bani și fără investiții, Clinica de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului CFR din Craiova are un viitor incert.

Ultima aparatură pe care Clinica de Chirugie a primit-o a fost acum 15 ani. Dacă în străinătate blocurile operatorii sunt adevărate laboratoare de tehnică modernă, la noi, chirurgii sunt nevoiți să salveze vieți cu aparatură rămasă de mult în urmă. De la câteva mii de intervenții, Clinica de Chirurgie a Spitalului CF Craiova a ajuns la câteva sute. Și bolnavii, și cadrele medicale sunt condamnate de sărăcia din sistem și de lipsa de viziune. Clinica abia plătește salariile angajaților. La investiții, nimeni nu mai îndrăznește să viseze. „Această clinică era extrem de solicitată. Se făceau intervenții de mare anvergură: esofagoplastie, gastrectomii totale, operații care solicitau atât chirurgul, cât și echipa de antestezie și reanimare. În felul acesta am reușit să ne facem o carte de vizită și pacienții să ne caute, lucru care acum nu mai este posibil. Colectivul este același, dar resursele materiale lipsesc. Nu ai posibilitatea să explorezi corect un pacient, nu există medicamente necesare pentru tratarea bolnavilor, personalul este stresat că nu poate să își ia salariile. Acestea sunt cauzele pentru care adversabilitatea în clinică a scăzut“, a explicat prof. dr. Dan Gabriel Mogoș, șeful Clinicii de Chirurgie.

„Am început să ne ferim să practicăm intervenții de amploare“

Medicii se feresc să mai facă operații de amploare pentru că pot apărea complicații și costuri care trebuie suportate din buzunarul pacientului. Spitalul are și propriul laborator de analize, dar nu este dotat cum ar trebui. „Am început să ne ferim să practicăm intervenții de amploare pentru că acestea sunt și susceptibile de a genera complicații. Ni s-a părut imoral să continuăm cu intervenții care expun bolnavul și la risc financiar, singur trebuie să suporte costul complicațiilor, care uneori este extrem de mare. Este nevoie de înlocuirea întregii aparaturi din sălile de operație, aparatura de explorare endoscopică, ecografică, radiologică. Am reușit să punem la punct un laborator propriu, dar care este dotat cu un număr mic de aparatură și se pot face numai anumite analize de laborator“, a adăugat prof. dr. Dan Gabriel Mogoș.

„Bolnavii nu se mai adresează unității pentru că asta presupune costuri din partea lor“

Clinica și întreg spitalul se învârt într-un cerc vicios, din care numai o infuzie de capital le poate scoate, este de părere șeful Clinicii de Chirurgie.
Din contractul cu Casa de Asigurări (CAS) abia se pot plăti salariile angajaților. „Bolnavii nu se mai adresează unității pentru că asta presupune costuri din partea lor. Este normal ca pacientul care plătește asigurare să nu mai fie obligat să suporte alte costuri. Așa că ne evită și dacă fac asta numărul de internări este mic și veniturile de la CAS scad și nu mai suntem în stare nici să plătim salariile personalului medical, darmite să plătim utilități și să facem investiții! Infuzia de capital care nu apare le-o reproșez celor care au condus sănătatea în ultimii ani. Toată lumea înțelege și face demersuri, dar în final nu se găsesc fonduri. Sau, uneori, sunt prost repartizate. În România avem spitale de top care se compară cu unitățile medicale americane și spitale în care pacientul este obligat să plătească un perfuzor, un antialgic. Acest contrast între modurile de organizare din sistemul medical public este extrem de deranjant și periculos pentru pacient“, a mai spus dr. Dan Gabriel Mogoș.

„Lumea știe că în toate spitalele se plătește pentru achiziționarea de materiale sanitare, dar ne ferim să recunoaștem oficial“

Singurul lucru care mai atrage pacientul la spitalul CF Craiova sunt cadrele medicale. Din cauza lipsurilor, au ajuns să fie nemulțumiți atât bolnavii, cât și personalul medical. „Pacienții sunt nemulțumiți pentru că după ce plătesc asigurare medicală 40 de ani, când au nevoie de o intervenție chirurgicală, trebuie să plătească sub diferite forme, deși legal acest lucru este bine stabilit. Din păcate, toată lumea știe că în toate spitalele se plătește pentru achiziționarea de materiale sanitare care lipsesc, dar ne ferim să recunoaștem oficial acest lucru. Cred că de la acest adevăr trebuie să pornim și dacă nu punem cărțile pe masă o să ne păcălim și o să ajungem unde a ajuns Spitalul CF. Grav este că bolnavii suferă, iar medicii tineri pleacă și cei cu experiență suferă că nu pot să-și facă meseria cum trebuie“, a precizat șeful Clinicii de Chirurgie.

„Ne lipsește dorința de a face o reformă corectă și de a drămui mai bine banul public din sănătate“

Modalitatea prin care alte sisteme de sănătate reușesc să scadă costurile este micșorarea duratei de spitalizare. În clinicile Spitalului CF Craiova nu se poate face acest lucru pentru că în ambulator nu există aparatura necesară investigațiilor dinaintea intervențiilor. „Modalitatea de a reuși performanța unei scurte spitalizări este legată de explorarea preoperatorie. Cea mai bună metodă care se practică și în clinicile private este să explorezi bolnavul în ambulator, astfel încât a doua zi să poată fi operat. Aici nu se poate pentru că fie lipsește aparatura, fie este nevoie de programări. Reforma în sistem se poate face dacă există această dorință și la noi cum a existat la alții. Nouă ne lipsește dorința de a face o reformă corectă și de a drămui mai bine banul public din sănătate“, a menționat prof. dr. Dan Gabriel Mogoș.

„Jumătate din rezidenții mei doresc să plece. Viitorul este sumbru“

Fără șanse în sistemul din țară, tinerii medici pleacă. În plus, în spitalul CF și implicit în Clinica de Chirurgie, angajări nu se pot face chiar dacă este nevoie de cadre medicale. În plus, actul medical este tot mai scump, iar decontările făcute de CAS mici.
„Jumătate din rezidenții mei doresc să plece. Viitorul este sumbru. Avem câteva clinici în România unde se face performanță, dar sănătate nu înseamnă numai cinci spitale și zece clinici cu dotări de top. În acestea, probabil că se poate trata doar 10-15 la sută din populație. Fără bani suficienți nu poți să angajezi oameni.
După ce se pensionează cineva, postul rămâne gol. În plus, actul medical este performant, dar mai scump, tehnologia presupune aparatură scumpă, medicamentele bune sunt costisitoare. În schimb, plata actului medical de către CAS este ieftină, deabia asigurăm salariile personalului“, a concluzionat prof. dr. Dan Gabriel Mogoș, șeful Clinicii de Chirurgie.
Finanțarea venită de la minister sau sponsorizările sunt șansa ca această clinică să redevină ce a fost.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS