14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimarul din Drăguţeşti, în pericol să îşi piardă mandatul

Primarul din Drăguţeşti, în pericol să îşi piardă mandatul

Vasile Moşoiu, primarul din Drăguţeşti
Vasile Moşoiu, primarul din Drăguţeşti

Actualul primar al comunei gorjene Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, riscă să rămână fără fotoliul de edil, ca urmare a unei condamnări penale definitive. Fostul primar PDL din Drăguțești, Ion Modroiu, cere prefectului să dispună încetarea mandatul actualului primar Vasile Moșoiu. Atât Modroiu, cât şi Moşoiu sunt colegi la PNL Gorj. Solicitarea lui Ion Modroiu, fost primar în Drăguţeşti, fost transmisă vineri Prefecturii Gorj.
„Subsemnatul Modroiu Ion, cu domiciliul în satul Urecheşti, comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, solicit emiterea unui Ordin al Prefectului Judeţului Gorj, prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar ales al comunei Drăguţeşti, judeţul Gorj, având în vedere: Sentinţa penală nr. 2213/26.09.2014 emisă de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul penal nr. 4764/318/2014, care prevede că Moșoiu Vasile – primar al comunei Drăguţeşti, este condamnat la un an închisoare cu suspendare şi termen de încercare trei ani; Hotărârea nr. 31/16.01.2015 emisă de Curtea de Apel Craiova, în dosarul numărul 4.764/318/2014, definitivă de aceasta dată, care întăreşte decizia luată la nivelul Judecătoriei Târgu Jiu; Decizia nr.18 din 8 iunie 2015 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la dispoziţiile art. 15, alin. (2), lit. e), din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57, alin. (1), din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizie publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 469 din 29.06.2015“, potrivit adresei semnate de Ion Modroiu, în prezent profesor.

Condamnat pentru conflict de interese

Vasile Moşoiu, primarul comunei Drăguţeşti, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de trei ani, pentru conflict de interese. Prin decizia instanţei de judecată, edilul are ca pedeapsă accesorie interzicerea dreptului de a alege sau de a fi ales în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, astfel nu mai poate candida pentru încă un mandat în fruntea comunei Drăguţeşti, la alegerile din 2016. Potrivit Parchetului Curţii de Apel Craiova, primarul Vasile Moşoiu a prejudiciat cu 22.000 de euro bugetul comunei pe care o conduce. Conform anchetatorilor, la puţin timp după ce a fost ales primar, respectiv în anul 2008, Vasile Moşoiu a vândut Primăriei Drăguţeşti, după un schimb de terenuri cu un interpus, un teren. În urma acestei afaceri a încasat 22.000 de euro. Ulterior, pământul a fost folosit pentru amplasarea staţiei de epurare a localităţii. Intermediarul de care s-a folosit primarul pentru a nu vinde direct terenul primăriei pe care o conducea a fost un avocat din Motru. Vasile Moşoiu mai este judecat în alt dosar pentru abuz în serviciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS