14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIoan Holender, Ionel Sinescu și Eugen Simion, la „Întâlnirile SpectActor“

Ioan Holender, Ionel Sinescu și Eugen Simion, la „Întâlnirile SpectActor“

kulTOUR mit Holender -  Brigitte Fassbaender

Întâlnirile „SpectActor“ de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ aduc în fața publicului craiovean un invitat cu totul special. Este vorba despre Ioan Holender (foto), cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, actualul director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu“ de la București.
„L-am contactat la Viena și a acceptat ca în luna septembrie, chiar când se va desfășura ediția 2015 a Festivalului «Enescu», să găsească o duminică dimineață pentru noi. Ne-a promis că vine“, a precizat Mircea Cornișteanu, directorul Naționalului craiovean.
Ioan Holender a părăsit Timișoara, orașul natal, și s-a stabilit împreună cu tatăl său la Viena. A urmat Conservatorul de Stat din Viena, studiind muzica clasică între 1960 și 1962. În 1988 a fost numit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper (Opera pentru popor), iar în 1992 – manager general al celor două instituţii. A fost director al Operei de Stat din Viena între 1 aprilie 1992 și 30 august 2010, fiind director al celebrei instituții pentru cea mai lungă perioadă din istoria Operei vieneze. Din 2007 este președinte și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu“ de la București.
După Ioan Holender, la „Întâlnirile SpectActor“ va veni octombrie în Cetatea Banilor altă mare personalitate de data aceasta a medicinei românești, prof. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla“ din București și un mare urolog.
Întâlnirile „SpectActor“ reprezintă un eveniment cultural inițiat în anul 2009 de Teatrul Național din Craiova, în cadrul cărora au fost programate conferințe și discuții cu publicul ale unor personalități din lumea culturală românească.

În luna noiembrie imvitat la Naționalul craiovean este academicianul Eugen Simion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS