Acasă Local Gorj Primarii din Gorj sunt nemulţumiţi de activitatea parlamentarilor

Primarii din Gorj sunt nemulţumiţi de activitatea parlamentarilor

Marian Rotaru, edilul din Leleşti (Foto: Eugen Măruţă)

Mai mulţi primari din Gorj s-au decis să-i cheme la raport pe parlamentarii din Colegiul 2, edilii fiind deranjaţi că deputaţii şi senatorii îşi amintesc de problemele cetăţenilor doar în campaniile electorale, când le cer voturile. Unul dintre primarii supăraţi pe inactivitatea parlamentarilor de Gorj este social-democratul Ion Ciocea. Colegiul 2 din care face parte comuna Bustuchin îl are reprezentant în Camera Deputaţilor pe Mihai Weber, iar la Senat pe Mihnea Costoiu. Ambii s-au făcut nevăzuţi după ce au fost aleşi în parlament. Ion Ciocea a vorbit şi cu ceilalţi edili să le transmită acestora o invitaţie în urma căreia să-şi prezinte raportul de activitate.

„În ultimul timp au cam uitat de noi parlamentarii. Noi am fost cam uitaţi şi vom face o analiză şi vom face mai mulţi primari o scrisoare. Îi vom chema să vedem ce au de gând să facă pentru noi. Am crezut că se vor rezolva lucrurile, dar e numai scandal“, a declarat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.

Nemulţumiri şi la Leleşti

Deranjat de absenţa parlamentarilor este şi edilul independent din Leleşti, comună ce face parte din Colegiul 1. Marian Rotaru îi critică pe Dian Popescu, Tudor Barbu, Răzvan Rotaru şi Ion Cupă. Primarul Marian Rotaru susţine că le-a cerut acestora sprijinul de mai multe ori, însă, degeaba.
„Nici unul de pe Colegiul meu nu a venit nimeni. Mai apar prin presă. Spun că sunt ocupaţi şi la parlament sunt luni şi marţi, iar în rest susţin că sunt în teritoriu, dar nu i-a văzut nimeni. E vorba de toţi parlamentarii şi de cei de pe colegiul meu, Popescu, Barbu, Cupă şi Rotaru. Eu nu le spun ce să facă, dar poate le spun cetăţenii care i-au votat, dacă îi văd la faţă“, a spus Marian Rotaru.
Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, refuză să comenteze activitatea parlamentarilor pe Colegiul 4, acesta aflându-se în relaţii foarte bune cu deputatul Camelia Khraibani. Ani la rând, cei doi au colaborat pe linie administrativă, Khraibani aflându-se la şefia Spitalului Motru, familiile celor doi fiind legate şi prin afaceri deschise în municipiu. „Nu cred că sunt în măsură să cataloghez activitatea lor. Dacă ei sunt mulţumiţi şi eu sunt. Să răspundă ei dacă şi-au făcut datoria şi au făcut legi bune pentru zonele lor“, a menţionat Hanu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version