5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii ar putea plăti un avans de 5% pentru o locuință - Cartierul chinezesc, mai accesibil

Craiovenii ar putea plăti un avans de 5% pentru o locuință – Cartierul chinezesc, mai accesibil

Compania Shandong Ningjian Construction Group, investitorul din cartierul chinezesc din Craiova, va începe precontractarea apartamentelor în jurul datei de 1 septembrie. Informația a fost dezvăluită de consultantul companiei, Corneliu Stănescu, invitat la emisiunea „Factualitate“, difuzată miercuri, de la ora 18.30, pe postul Alege TV. Acesta a explicat că termenul precontractării, inițial stabilit pentru iulie, a fost extins și din cauza unor probleme la solul de pe șantier. „Hățișul birocratic și procedeele tehnice din șantier ne-au dus la o mică întârziere. Inclusiv anul acesta s-a dat startul de începere a lucrărilor undeva la mijlocul lunii ianuarie, dar am avut o mică întârziere din cauza ploilor și a solului. Solul este foarte nisipos și ține foarte multă apă. Noi lucrăm cu laboratorul pe șantier, suntem obligați să facem analize, și trebuie să facem aceste compactări într-un anumit grad de umiditate. Din această cauză, am extins termenul pentru încă o lună sau două, dar acum suntem ok. Se face o compactare controlată de către o firmă specializată în acest sens și, pe măsură ce timpul s-a îmbunătățit și ploile au fost mai puține, s-a lucrat și sâmbăta, și duminica, și s-a rezolvat în proporție de 70%-80%. Din discuțiile pe care le-am avut cu partea chineză, ei probabil vor hotărî ca în jurul datei de 1 septembrie să înceapă aceste precontractări“, a explicat Stănescu.

Despre precontractare, avans și dotări

Consultantul companiei chineze a explicat întreaga procedură prin care doritorii vor fi chemați pentru a-și alege un apartament. „Locuințele vor fi vândute de firma chineză pe ideea «primul venit, primul servit». Este o listă de priorități. Prima dată avem obligația să vindem 250 de unități către Ministerul Apărării Național (MApN), conform contractului, apoi firma va organiza un birou de vânzări. Se vor prelua listele de la Primăria Craiova și, exact în ordinea în care au depus dosarele, oamenii vor fi chemați să-și exprime opțiunea de a cumpăra, dacă doresc, un apartament. Am dorit ca oamenii, când fac precontractarea, să vadă ceva realizat acolo, adică să avem minimum două-trei niveluri la blocuri, pentru că se lucrează la toate în același timp. Avansul pe care oamenii va trebui să îl dea va fi, probabil, de 10%. Nu excludem nici un avans de 5% și acum suntem în discuție cu băncile. Cele care au variantă de Prima Casă ne-au informat și probabil că se va putea obține și acest avans de 5%. Ca preț, prin contractul semnat, compania se obligă să vândă cu 400 euro/mp de suprafață construită fără TVA. Conform OUG nr. 200/2008, pentru o locuință nouă, achiziționată prima oară de o familie, TVA-ul este de 5%, cu respectarea unor condiții minimale, în primul rând ca acea familie să nu mai fi achiziționat o locuință nouă, adică să nu mai fi beneficiat de această prevedere, iar suprafața utilă a apartamentului să fie de maximum 120 mp“, a detaliat Corneliu Stănescu.
Acesta a explicat că apartamentele vor fi livrate la cheie, cu toate dotările necesare: gresie, faianță, parchet, uși interioare. Totodată, vor fi montate și caloriferele, însă beneficiarul va trebui să își cumpere o centrală de apartament pe care să o monteze. „În rest, vor fi toate conexiunile făcute și toate aprobările luate. Va fi o contorizare separată. Chiar și cei de la CEZ ne-au anunțat că vor introduce o soluție inteligentă, «smart read» («citire deșteaptă» – n.r.) se numește, iar pentru prima oară în Craiova se va face o contorizare care poate fi urmărită de pe internet în permanență de client, pentru a vedea cât a consumat. Va putea să-și previzioneze un consum lunar de anumiți kilowați. Am înțeles că este și o premieră în România“, a mai spus Stănescu.

Zilele Porților Deschise pe șantier, din toamnă

Legat de lucrările făcute numai cu firme din România, dintre care 60% sunt din Craiova, consultantul companiei a vorbit despre un eveniment pe care investitorul chinez îl pregătește în această toamnă. „Administratorul chinez a hotărât să organizeze Zilele Porților Deschise. Începând din toamnă, după 1 septembrie, în zile nelucrătoare, pe date special alese, va fi acest eveniment care vrea să se îndrepte către copii, în primul rând, și, bineînțeles, către celelalte persoane interesate, dar și către cei care doresc să achiziționeze un apartament, pentru a vedea cum se construiește și la ce nivel“, a spus consultantul Shandong Ningjian. Acesta a explicat că termenul legal de încheiere este ianuarie 2017, însă compania își dorește să încheie mai devreme, motivul fiind costurile mai reduse dacă se va mișca mai repede. „Nu vă ascund, ei și-au făcut planurile să termine la sfârșitul anului viitor și eu cred că se vor încadra. Totul depinde de seriozitatea companiilor românești care lucrează acolo. (…) Firma chineză este îngrădită de acest preț (400 euro/mp – n.r.), este obligată să lucreze bine, într-un timp scurt, ca să poată să obțină acest preț. Companiile au înțeles că trebuie altă mentalitate aici. Nu se lucrează ca la stat. Aici avem un preț fix, foarte clar, profitul este mic, foarte mic, și la companiile de construcție, și la chinezi. Din cauza aceasta, cu cât scurtăm timpul de execuție, acest profit poate să crească puțin. Dacă faci lucrările de structură în opt luni, normal ca ai anumite cheltuieli, dacă le faci în șase luni, cheltuielile scad, plătești oamenii mai puțin, chiria la macarale mai puțin, cea la cofraje mai puțin“, a precizat Stănescu.
În plus, o mare parte dintre lucrările la structură ar putea fi gata până la sfârșitul acestui an. „Până în momentul în care vor veni temperaturile cu minus, luna decembrie, probabil partea de structură va fi finalizată cam 80%, iar 60-70% poate fi finalizată inclusiv partea de arhitectură, de zidărie. În aceste condiții, se va putea lucra în interiorul blocurilor. Chiar dacă nu, am înțeles că se poate turna beton inclusiv până la -10 grade Celsius“, a mai explicat Stănescu.

Parcare supraterană făcută de primărie

Pe lângă lucrările efectuate de compania Shandong Ningjian, Primăria Craiova va avea și partea ei de contribuție în cartier. Ea va realiza o parcare supraterană, făcută pe structură metalică, ce va avea etajele în funcție de numărul de solicitări al persoanelor care vor locui în cartier. „Fiecare apartament va avea un loc de parcare în jurul blocului, dar pentru familiile cu mai multe mașini se va putea achiziționa un loc de parcare în această parcare supraterană, la un preț pe care îl va decide primăria. Tot autoritatea locală face sistematizarea pe verticală, aleile, spațiile verzi și probabil că va coordona utilitățile care trebuie introduse“, a completat Corneliu Stănescu.
Acum trei săptămâni, la Primăria Craiova erau depuse 1.300 de cereri pentru locuințe, fără cele de la MApN, în condițiile în care la jumătatea lunii ianuarie, doritorii depuseseră 839 de solicitări. Apartamentele cu două camere sunt cele mai solicitate, 60% dorindu-și astfel de locuințe. Din cele 54 de penthouse-uri care vor fi realizate, există cereri pentru 16 dintre ele, conform datelor oferite de consultantul companiei chineze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS