Acasă Local Dolj Bucurie în Gara Craiova

Bucurie în Gara Craiova

Copiii urmăresc monitoarele din biroul impiegatului de mişcare

Mii de copii s-au plimbat ieri cu Săgeata Albastră și au vizitat biroul impiegatului de mișcare din Gara Craiova în cadrul evenimentului Porți Deschise organizat de Sucursalele Regionale Feroviare Craiova cu ocazia zilei de 1 Iunie. Garată la linia 28, Săgeata Albastră a fost neîncăpătoare pentru micuții care și-au făcut fotografii și au strigat de bucurie când trenul s-a pus în mișcare. Apoi, încolonați ca la școală, însoțiți de părinți sau bunici, copiii au vizitat locul de unde trenurile primesc undă verde să plece sau să oprească în gară: biroul impiegatului de mișcare. Cei mici au fost de-a dreptul fermecați de monitoarele pe care se vedea în timp real mersul trenurilor. Au primit răspunsuri la întrebări, s-au îmbulzit în jurul pupitrului de comandă și au plecat fericiți, mulți dintre ei promițând că se vor face ceferiști atunci când vor crește mari.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version