Comuna gorjeană Bengești-Ciocadia este un colț din Oltenia ce adună povești de viață cu oameni frumoși care au dus faima locului în toate colțurile țării, dar și probleme curente ce îi împing pe cei tineri spre meleaguri străine.
Într-o zi de primăvară am pornit din nou pe drumurile Olteniei. De această dată ne-am oprit în comuna Bengești-Ciocadia din județul Gorj, la poalele Munților Parâng. Am trecut podul peste apele repezi ale Gilortului, ale cărui maluri sunt străjuite de sălcii bătrâne și hățișuri mirosind crud în aerul proaspăt de primăvară. Ne-am apropiat de o casă mică, de lemn, pusă puțin mai sus de șoseaua în satul Bălcești din Bengești-Ciocadia, la Casa Memorială „Maria Lătărețu“. Un bust de marmură, cu chip zâmbitor, ne dă de știre că aici e locul din care a plecat spre a cuceri o lume întreagă marea interpretă a cântecului popular românesc.
Pe aceste meleaguri, unde aerul rece și proaspăt de la munte te răsfață, s-a născut, a crescut și a învățat să cânte Maria Lătărețu. Privind dealurile acoperite de păduri am înțeles de unde-și trag esența hăulitele și doinele sale, care-ți înmoaie inima când le asculți.
„Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur, cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulţi pruni şi meri, iar în faţa casei aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălceşti“, declara „Privighetoarea României“ într-un interviu acordat la radio în 1970.
Casa memorială nu este aceea în care a văzut lumina zilei artistul emerit Maria Lătărețu. Ea a fost ridicată după modelul celei autentice, după cum ne relatează Doina Burlica, referent cultural la Primăria Bengești-Ciocadia.
„Casa memorială a fost ridicată de Asociația culturală «Maria Lătărețu» împreună cu autoritățile locale și diverși sponsori care ne-au ajutat în construirea acestei case“, a precizat Doina Burlica. Casa are două camere ca și cea originală. În prima cameră de lângă scară sunt obiectele donate de nora Mariei Lătărețu, Ioana Lătărețu, obiecte ce au aparținut marii interprete a cântecului popular românesc. Poze de familie, o meșă, sticluțe cu soluție pentru păr, dar și două costume populare, unul dintre ele fiind purtat de Maria Lătărețu la ultimul său concert de la Româneștii din Botoșani, și multe alte lucruri personale sunt așezate la loc de cinste. În cealaltă încăpere, cu corlată, sunt adunate de la oamenii locului vechi obiecte întrebuințate în gospodăria de la țară, pentru a reda gospodăria satului oltenesc.
Maria Lătărețu dorea cu ardoare să-și facă o căsuță în Lunca Gilortului, în satul ei natal, acolo unde i-a rămas sufletul, și în care să se retragă la bătrânețe. Nu a mai apucat însă să-și împlinească acest vis. Oamenii locului care au iubit-o foarte mult i-au ridicat această casă memorială, după modelul celei în care s-a născut.
Întoarcere în timp
Coborâm ușor scările din lemn ale casei memoriale și ieșim pe poarta veche a curții, pentru a face alt popas, de această dată la casa preotului Nicolae Diaconescu, cel care a fost prieten al artistei. Vrem să ascultăm povești din lumea satului de odinioară, când glasul Mariei Lătărețu răsuna și umplea Lunca Gilortului.
„Sora mea, Marița, a fost de aceeași vârstă cu Maria Lătărețu. S-au împrietenit. Eu, fiind cel mai mic, mă țineam de dânsele și de atunci s-a legat o strânsă prietenie. Chiar dacă eu m-am preoțit, fiind plecat în Ardeal vreo zece ani, când am revenit în Bălceștiul natal, am reîntâlnit-o pe Maria“, ne povestește preotul Nicolae Diaconescu.
Maria Lătărețu plecase și ea din satul natal, dar revenea de fiecare dată cu plăcere în acest colț din Oltenia, atât de drag sufletului său. Într-una dintre vizite i-a adus preotului în dar un rând de veșminte preoțești. „A fost nașă la o nuntă, aici în Bălcești. Eu am oficiat slujba. Pe atunci veșmintele se găseau anevoie și erau degradate. I-a fost rușine să-mi spună că ale mele nu arătau foarte bine, așa că la următoarea vizită mi-a făcut cadou unele noi“, ne mai spune Nicolae Diaconescu.
Prezența Mariei Lătărețu în acea zi a fost prilej de mare bucurie pentru toată suflarea din Bălcești. „În ziua când mi-a oferit veșmintele, pregăteam nunta unui nepot. Mi-a înmânat cadoul, adresându-mi o rugăminte: de a mă vedea îmbrăcat în ele. Mi-am permis să-i cer și eu o favoare: să cânte la nuntă. Am căzut de acord. Când a auzit satul că a venit Maria Lătărețu, au rămas afară doar cei mici care erau în leagăn, restul erau adunați în curtea undea avea loc nunta, să o vadă. Am suit-o pe o masă ca să se poată bucura toată lumea de cântul și prezența sa“, continuă firul povestirii preotul Nicolae Diaconescu.
Se bucura de o mare popularitate în rândul consătenilor săi, care îi arătau tot timpul un mare respect și dragoste. „Oamenii o iubeau foarte mult. De câte ori trecea pe aici prin sat se oprea și vorbea cu femeile în vârstă care o cunoșteau de mic copil“, ne confirmă preotul Diaconescu.
A trecut timpul. Au rămas în urmă amintirile celor mai în vârstă, zestrea muzicală, dar și o casă memorială.
În zilele noastre
Imaginea satului de odinioară s-a estompat. În lumea modernă din satul Bălcești, în comuna Bengești-Ciocadia, mai sunt câteva locuri ce amintesc de vechimea locului, de istoria lui. Câteva case vechi, cu prispe frumos sculptate în lemn, ce-și sprijină bătrânețea pe ziduri din piatră de râu, câteva porți vechi înalte din lemn se încăpățânează să reziste până în zilele noastre. După ce gustăm din frumusețile locului, pașii ne sunt purtați în peregrinările noastre prin aceste meleaguri spre creasta unui deal. De acolo, de sus, veghează o veche bisericuță sculptată în lemn, de o frumusețe rară. Înconjurată de pomi fructiferi, brazi falnici, răsfățată de cântul păsărilor văzduhului și mugetul animalelor ce pasc pe colina din apropiere, locașul de cult dăinuie pe aceste locuri din 1790. Privind în zare, alt locaș de cult se întrevede. „Este Biserica «Sfântul Ilie». A fost construită de Ilie Știrbei, un mare bogătaș. Avea via pe dealul boieresc, cum spun bătrânii locului. Se zice că atunci când zdrobeau strugurii, mustul venea pe scocuri până jos la biserică, unde era pivnița, ca să intre direct în butoaie“, ne explică Doina Burlica.
Au fost alte vremuri, acum lucrurile stau cu totul altfel. „Satul astăzi nu mai este cel care era înainte. Dragostea și iubirea față de vatra strămoșească au dispărut. Au ajuns copiii noștri să plece toți în străinătate și să-și lase casa părintească și vatra strămoșească pentru un câștig de bani. Astăzi nu-l mai bagă nimeni în seamă pe bietul țăran. În satele noastre am rămas noi, cei bătrâni, iar pământul nu-l mai are cine munci“, ne face o radiografie a lumii satului de astăzi preotul Diaconescu.
Planuri pentru viitor
O realitate tristă. Satele noastre îmbătrânesc. Lipsa locurilor de muncă îi alungă pe cei tineri. „Comuna Bengești-Ciocadia este o comună frumoasă cu oameni foarte gospodari, dar cu o populația îmbătrânită. Din păcate, tineretul migrează în țările Uniunii Europene, iar natalitatea este foarte scăzută în raport cu mortalitatea. Situația se accentuează de zece ani încoace. Tinerii care vor să rămână sunt împinși să plece din cauza lipsei locurilor de muncă și a salariilor foarte mici. Cei care rămân se ocupă cu agricultura, iar puținele locuri de muncă la noi în comună sunt în gatere“, ne explică Victor Geogia, primarul comunei Bengești-Ciocadia.
Atragerea tinerilor spre mediul rural este o misiune dificilă în lipsa unor investitori, care să pună bazele unei afaceri. În plus, în comune problemele din infrastructură accentuează această rană. Așa se face că asfaltarea drumurilor comunale, alimentarea cu apă și gaze, sistemul de canalizare devin priorități pentru edili.
„Când am venit în comună, nu exista un metru de asfalt. Toate drumurile comunale erau neasfaltate. Când am preluat conducerea acestei comune, mi-am dorit să nu mai merg pe balastare, ci pe întreținerea drumurilor prin asfaltare. Am asfaltat drumul comunal DC 21, ce are o lungime de 11 kilometri. Am reușit să torn asfalt doar pe nouă kilometri și jumătate. Sperăm ca anul acesta să continue lucrările. De asemenea, am reușit să asfaltez două ulițe în satul Bengești, una în satul Ciocadia, două la Bălcești, în jur de 20 de kilometri de asfalt. O parte a lucrărilor au fost pe fonduri guvernamentale, iar alta pe fonduri europene“, a spus primarul comunei.
Mai sunt drumuri de asfaltat, alimentare cu apă nu există decât în satul Bengești, în vreme ce sistemul de canalizare este și el în stadiul de proiect.
Satul oltenesc adună în zilele noastre drame ale oamenilor nevoiți să ia calea străinătății și să lase în urmă istorii frumoase, dar și povești de altădată ale celor care au dus mai departe numele locului în care au văzut lumina zilei.
