11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu, gazda Simpozionului Internaţional „Balkan Early Metallurgy“

Târgu Jiu, gazda Simpozionului Internaţional „Balkan Early Metallurgy“

Simpozionul a debutat ieri la Târgu Jiu
Simpozionul a debutat ieri la Târgu Jiu

Cercetători şi istorici în domeniul metalurgiei de la institute şi muzee din Qatar, SUA, Germania, Marea Britanie, Rusia, Serbia, Bulgaria, dar şi din România s-au reunit, luni, în oraşul lui Brâncuşi, la Târgu Jiu, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Balkan Early Metallurgy“. Simpozionul se va încheia mâine, iar scopul său este acela de a reuni cât mai mulţi specialişti pentru crearea unei baze de date despre metalurgia timpurie din zona Balcanilor şi formularea unor propuneri pentru viitoarele studii despre mineritul preistoric şi metalurgia preistorică din zona aceasta. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a participat la deschiderea simpozionului. „Muzeul Judeţean Gorj a reuşit să aducă la Târgu Jiu specialişti dintr-un domeniu foarte important de cercetare. Lucrul acesta a avut loc ca urmare a iniţiativei Muzeului, a Academiei Române de Ştiinţe prin Institutul de Specialitate <<Vasile Pârvan>> şi Institutul din Londra. Sunt specialişti de renume care vor sta la Târgu Jiu o săptămână şi care vor prezenta noutăţi din domeniul acesta de cercetare. Va fi realizată o bază de date pentru cercetări viitoare“, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

În zona Gorj – Mehedinţi există urme lăsate de extracţia şi prelucrarea metalelor

Radu Băjenaru, secretar ştiinţific al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“, a precizat că nu întâmplător a fost ales orașul Târgu Jiu ca şi gazdă. Acesta susţine că în zona Gorj – Mehedinţi există urme lăsate de extracţia şi prelucrarea metalelor, în special a cuprului. „Este important să ştim cum au început oamenii să prelucreze metalul, care a fost impactul acestei prelucrări a metalelor şi a pieselor asupra comunităţilor respective. Vor fi prezentate şi tehnici moderne care se aplică în prezent în Europa şi oriunde în lume. A fost ales municipiul Târgu Jiu pentru acest simpozion pentru că este localizat într-o zonă cu foarte multe resurse de cupru. Cuprul a fost exploatat în această regiune, încă de acum 7.000 de ani. Unul dintre scopuri este de a găsi acele evidenţe că au fost aceste activităţi de prelucrare a metalului. Avem deja dovezi în zona Mehedinţi şi Gorj prin piesele descoperite“, a declarat Radu Băjenaru.

Specialişti de pe mai multe continente

La Târgu Jiu au ajuns specialişti în domeniu din Qatar, SUA, Germania, Marea Britanie, Rusia, Serbia, Bulgaria şi România, luni prezentându-se mai multe lucrări ştiinţifice în domeniul metalurgiei timpurii din Balcani. Reprezentanta Serbiei, Miljana Radivojević, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, a studiat de mai mulţi ani evoluţia metalurgiei timpurii în regiunea Balcani, aceasta extinzând studiile până în România. Miljana Radivojević susţine că România este bogată în mine de metale, Roşia Montană fiind cunoscută în Europa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS