21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCristina Calangiu, cu mandatul de arestare la Curtea de Apel Craiova

Cristina Calangiu, cu mandatul de arestare la Curtea de Apel Craiova

Cristina Calangiu a fost arestată preventiv joi, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj
Cristina Calangiu a fost arestată preventiv joi, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj

Arestată preventiv printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, Cristina Calangiu a contestat decizia instanței la Curtea de Apel Craiova.
Fost manager al Spitalului de Urgență Craiova și viceprimar până la jumătatea lunii februarie, Cristina Calangiu este acuzată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de comiterea a nouă infracțiuni de trafic de influență. „În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), printr-un intermediar, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 de lei și 8.000 de euro, de la mai multe persoane, pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova“, susțin procurorii anticorupție. În total, Cristina Calangiu ar fi primit drept mită sumele de 15.000 de lei şi 50.500 de euro.
În același dosar au fost arestați preventiv, pe 1 aprilie, Rodica Țenea, fosta directoare a Direcției de Asistență Socială a Primăriei Craiova, și șeful Serviciului de Evaluare a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, Radu Smarandache. Anchetatorii susțin că „în perioada 2013-2015, inculpatul Smarandache Radu, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, printr-un intermediar, a pretins și a primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 500 și 1.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără să fie îndreptățite, sau de la aparținători ai acestora“. Pe de altă parte, Rodica Țenea, care a ocupat până de curând funcția de consilieră în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei Craiova, este acuzată că, între anii 2012-2015, „prin același intermediar, a pretins și primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 și 8.000 de euro, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții“.
Cristina Calangiu a fost reținută miercuri, la două săptămâni după arestarea Rodicăi Țenea și a lui Radu Smarandache, iar joi a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Decizia Tribunalului Dolj a fost contestată de Cristina Calangiu, o hotărâre definitivă privind arestul preventiv urmând să fie dată mâine de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova.
Până atunci, Cristina Calangiu rămâne în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS