11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Slujba Sfântului Maslu, pentru persoanele fără adăpost din cadrul Asociației Vasiliada

Craiova: Slujba Sfântului Maslu, pentru persoanele fără adăpost din cadrul Asociației Vasiliada

În cadrul Centrului Social de Urgență pentru persoane fără adăpost “Sfântul Vasile” al Asociației Vasiliada a fost săvârșită în această săptămână slujba Sfântului Maslu, de către un sobor de preoți si diaconi. Această slujbă, săvârșită pentru tămăduirea trupească și sufletească a credincioșilor, are loc cu precadere în cadrul Centrului în perioada postului.
După cum subliniază reprezentanții Centrului social, pe lângă activitățile ce vizează reinserția socio-profesională a persoanelor fără adăpost, o grijă permanentă pentru cei cazați în cadrul centrului o reprezintă activitatea de consiliere spirituală.
Aceasta este asigurată de către coordonatorul centrului, diac. Sorin Pârvănescu, care are întâlniri săptămânale cu cei cazați în cadrul centrului pentru a le întări încrederea în  propriile puteri.
Centrul Social de Urgență pentru persoane fără adăpost ”Sfântul Vasile” este un așezământ social ce oferă un complex de servicii sociale structurate, astfel încât să răspundă tuturor nevoilor sociale ale acestor persoane, crescând astfel șansele lor de incluziune sociala. Serviciile centrului sunt structurate pentru a răspunde atât nevoilor de bază ale beneficiarilor, precum lipsa unui adăpost și a hranei zilnice, cât și pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare interpersonală, dezvoltarea unui set de abilități practice pentru viață, urmată de pregătirea acestora pentru integrarea pe piața muncii (calificare profesională, mediere pentru obținerea unui loc de muncă și consiliere pentru păstrarea locului de muncă).
Centrul social „Sfântul Vasile” este singurul aşezământ social destinat persoanelor fără adăpost din Craiova și funcţionează de șase ani în baza unui parteneriat între Asociația Vasiliada, Consiliul Local al Municipiului Craiova și Arhiepiscopia Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS