Acasă Local Dolj Dolj: Acţiune a poliţiştilor de la Rutieră în zona trecerilor la nivel...

Dolj: Acţiune a poliţiştilor de la Rutieră în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Biroului Rutier Craiova, precum şi poliţişti din cadrul Formaţiunilor de Poliţie Rutieră Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea şi Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj au organizat ieri o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 86 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 12.000 lei. Dintre acestea 43 de sancţiuni au fost aplicate unor conducători auto care nu au respectat regulile privind trecerile la nivel cu calea ferată.
De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce două permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version