Acasă Local Dolj Comuna doljeană Scăești, fără primar

Comuna doljeană Scăești, fără primar

primar scaesti calota barbu

Comuna doljeană Scăești a rămas fără primar. Prefectul județului Dolj, Sorin Răducan, a emis luni un ordin privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al comunei Scăești, Barbu Calotă (foto), informează Instituția Prefectului printr-un comunicat de presă.
La baza acestui ordin a stat referatul întocmit de secretarul comunei Scăeşti, precum şi comunicarea Curții de Apel Craiova, care a hotărât, printr-o decizie rămasă irevocabilă, condamnarea edilului comunei.
La începutul lunii martie, Barbu Calotă a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, acuzat că a comis o serie de ilegalități cu ocazia reabilitării drumurilor din comună. În același dosar au mai fost implicați trei inculpați, care au primit aceeași pedeapsă.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version