3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljActorul Valer Dellakeza, la borna 73. La mulţi ani, maestre!

Actorul Valer Dellakeza, la borna 73. La mulţi ani, maestre!

Născut pe 29 martie 1942, Valer Dellakeza continuă şi acum, la 73 de ani, să joace pe scena Naţionalului cu o vigoare de invidiat. În anul trecut, s-au împlinit 60 de ani de când Naţionalul din Craiova se sprijină şi pe umerii lui Valer Dellakeza. Instituţia teatrală pe care maestrul Dellakeza a slujit-o, Naţionalul din Craiova, este ca şi el, o marcă a Teatrului Românesc. La sfârşitul lunii mai 2014, în cadrul Zilelor Craiovei (26 mai -1 iunie), maestrul Valer Dellakeza a fost omagiat printr-un spectacol-eveniment intitulat “Dellakeza de la teatru – 60 de ani pe scenă”. Dar annul 2014 a însemnat pentru Valer Dellakeza şi încă un premiu UNITER pentru “Cel mai bun actor în rol secundar”.

Pentru maestrul Valer Dellakeza, premiul UNITER 2014 a venit după alte câteva distincţii importante primite importante în anii trecuţi. Astfel, Marele Premiu UNITER 1990 (premiile criticii teatrale pe anul 1989) a revenit Teatrului Naţional din Craiova  pentru spectacolul „Unchiul Vanea”, în regia lui Mircea Cornişteanu, cu scenografia Ştefaniei Cenean, are şi marca Valer Dellakeza, el jucând chiar pe unchiul Vanea.
Anul 2000 a fost anul de graţie totală pentru Dellakeza. La Gala Premiilor UNITER (2000), Valer Dellakeza a fost decretat cel mai bun actor al stagiunii 1999-2000 în urma prestaţiei sale în rolul Truffaldino din “Slugă la doi stapâni”, spectacol care a obţinut Premiul Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.
În anul 2011, premiul UNITER pentru „Cel mai bun spectacol de televiziune”, cu „Unde-i revolverul?”, are într-un colţ marca Valer Dellakeza, interpretul rolului „Excelenţa”.
În anul 2012, Valer Dellakeza a fost răsplătit cu “vârful” UNITER, dacă putem cataloga astfel premiul primit pentru întrega activitate.

Repere cronologice (conform site-lui Teatrului Naţional din Craiova):

Absolvent IATC, 1968, clasa profesor Beate Fredanov, lector univ. Octavian Cotescu, preparator Laurentiu Azimioara
Roluri înainte de facultate:
* 1954 – Janek din Sa nu-i zici pe nume de Vasili Minko, în regia lui I. S. Bologa (la vârsta de 12 ani)
* 1962-1964 , actor corp-ansamblu la TNC
* 1960-61 – Petric – Ecou îndepartat de Sava Golovanivski, regia Georgeta Tomescu
* 1962-63 – Un gangster, Ascensiunea lui Arturo Ui de B. Brecht, regia Radu Miron
* 1962-63 – Toderica, Mirele furat de Stefan Haralamb, regia Georgeta Tomescu
* 1962-63 – Flacaul cu ochi albastri, Încotro, flacaule? de Vera Panova, regia Petre Dragu
* 1962-63 – Girppe-Soleil, Nunta lui Figaro de Beaumarchais, regia Georgeta Tomescu
* 1962-63 – Un vânzator de tigari / Un lustragiu, Liubov Iarovaia de K. Treniov, regia Georgeta Tomescu
* 1963- 64, Vasca, Maritate… de Anatoli Sofronov, regia Valentina Balogh

Angajat TNC din anul 1968. Roluri la TNC:

* Alexe – Iancu Jianu de O. Magureanu, 1968-69, regia Georgeta Tomesu
* Persanul – Cezar si Cleopatra de G.B.Shaw, 1968-69, regia Georgeta Tomescu
* Ion Pascu – Nota zero la purtare de Virgil Stoenescu, 1968-69, regia Gheorghe Jora
* Iordache – D-ale carnavalului de I.L.Caragiale, 1968-69, regia Valeriu Moisescu
* Un ofiter – Regele Lear de W.Shakespeare,1968-69, regia Gheorghe Jora
* Bertoldo – Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, 1969-70, regia Georgeta Tomescu
* Calugarul Timoteo – Mandragola de Niccolo Machiavelli, 1969-70, regia Paolo Magelli
* Radu – Comedia zorilor de Mircea Stefanescu, 1969-70, regia Valentina Balogh
* Protos – Arca bunei sperante de I.D.Sârbu, 1970-71, regia Calin Florian
* Jip – Un om= un om de B. Brecht, 1970-71, regia Petre Sava-Baleanu
* Corespondentul austriac – Zodia taurului de Mihnea Gheorghiu, 1970-71, regia Vlad Mugur
* Albert – Omul care… de H.Lovinescu, 1971-72, regia Valentina Balogh
* Platica Vasile / Sfintescu – Interesul general de A.Baranga, 1971-72, regia Georgeta Tomescu
* Pârlea-Voda – Sânziana si Pepelea de Vasile Alecsandri, 1971-72, regia Valentina Balogh
* Toni – Unchiul nostru din Jamaica de Dan Tarchila, 1971-72, regia Georgeta Tomescu
* Ilie – Tache, Ianke si Cadâr de V.I.Popa, 1972-73, regia Valentina Balogh
* Truffaldino – Sluga la doi stapâni de Carlo Goldoni, 1972-73 regia Georgeta Tomescu
* Hrâncovici – Apus de soare de B. Ştefanecu-Delavrancea, 1967-68, regia Gheorghe Jora-reluare
* Dobceanu – Vlaicu Vodă de Al. Davila, 1972-73, regia Gheorghe Jora
* Oancea A. – A doua faţă a medaliei de I.D.Sârbu, 1972-73, regia Valeriu Moisescu
* Un client – Moartea guvernatorului de Leon Kruczkowski, 1973-74, regia Ryszard Sobolewski
* Stefanescu – Ultima ora de M.Sebastian, 1973-74, regia Valentina Balogh
* Însotitorul – Viata e ca un vagon? de Paul Everac, 1973-74, regia Valentina Balogh, asistent regie Mircea Cornisteanu
* Trahanache – O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale, 1973-74, regia Mircea Cornisteanu
* Stepan – Casatoria de Gogol, 1974-75, regia Mircea Cornisteanu
* Catana – Amurgul acela violet de I.D.Sârbu, 1974-75, regia Valentina Balogh
* Bourguignon – Jocul dragostei si al întâmplarii de Marivaux, 1974-75, regia Valentina Balogh
* Mirciulica – Un lup mâcat de oaie de G. Ciprian, 1974-75, regia Georgrta Tomescu
* Marcu – Acesti îngeri tristi de D.R.Popescu, 1975-76, regia Mircea Cornisteanu
* Crainic III / Tandaler – Capul de Mihnea Ghorghiu, 1975-76, regia Florica Maluranu si Mircea Cornisteanu
* Rica Venturiano – O noapte furtunoasa de I.L.Caragiale, 1975-76, regia Mircea Cornisteanu
* Ionel – Domnisoara Nastasia de G.M.Zamfirescu, 1976-77, regia Valentina Balogh
* Gherea – Patetica’77 de Mihnea Gheorghiu, 1976-77, regia Georgeta Tomescu
* Gheorghiev – Baia romana de Stanislav Stratiev, 1976-77, regia Mircea Cornisteanu
* Un cetatean – Profesorul Demnitate de Corneliu Leu, 1977-78, regia Valentina Balogh
* Caporalul II, Zdrentarosul III, Mascatul III…- Maria si copiii ei de Osvaldo Dragun,1977-78, regia Georgeta Tomescu
* Duta – Ultima rapire de Dan Stoica, 1977-78, regia Valentina Balogh
* Tâlharul – Fulgerul negru, 1977-78, regia Georgeta Tomescu
* Ludovic al XIII-lea – Marion Delorme de Victor Hugo, 1978-79, regia Georgeta Tomescu
* Tov. Pricina – Singur în paradis de M. Dutescu,1978-79, regia Georgeta Tomescu
* Pictorul – A treia teapa de Marin Sorescu, 1979-80, regia Mircea Cornisteanu
* Actorul – Azilul de noapte de Maxim Gorki,1979-80, regia Dan Alecsandrescu
* Vrajitorul – Fiul soarelui – Burebista, colaj de Al. Firescu, 1979-80, regia Mircea Cornisteanu
* Surdul – Anticamera de M.Dutescu, 1980-81, regia Georgeta Tomescu
* Tuca – Hotul de vulturi de D.R.Popescu, 1980-81, regia Georgeta Tomescu
* Sir Stephen Scroop – Richard al II-lea de W. Shakespeare,1981-82, regia Mircea Cornisteanu
* Mâsca, / Manea / Stere – Jolly-Joker de Tudor Popescu,1981-82, regia Valentina Balogh
* Regele Ciprian – Soldatul de plumb de Sasa Lichy, 1981-82, regia Valentina Balogh
* Titu Pârzolescu – Amedeu Stânjenel de Nic. Vladoianu si V.Rodan, 1983-84, regia Valentina Balogh
* Bonifaciu de Montferrat – Greul pamântului de Valeriu Anania, 1983-84, regia Cristian Hadjiculea
* Capitanul palatului – Domnita Lacrima Furata de Dan Tarchila, 1983-84, regia Valentina Balogh
* Capitanul – Tot ce-avem mai sfânt de Ion Druta, 1984-85, regia Mircea Cornisteanu
* Iancu – Prietenul din Franta de N. Kiritescu, 1984-84, regia Petre Gheorghiu-Dolj
* Dl. Bogasiu – Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, 1985-86, regia Emil Boroghina
* Abdul Hamdi – Iarna lupului cenusiu de I.D.Sârbu, 1985-86, regia Mihai Manolescu
* Fotograful – Presul de Ion Baiesu, 1985-86, regia Mircea Cornisteanu (rolul lui Petre Gheorghiu)
* Dan – A treia teapa de Marin Sorescu, 1987-88, regia Mircea Cornisteanu
* Tiberiu Manu – Puterea si adevarul de Titus Popovici, 1986-87, regia Mircea Cornisteanu
* Tarzan – Unde este Bimbo? de H.Nicolaide si George Mihalache 1987-88, regia Valer Dellakeza si Patrel Berceanu
* Voitinkov- Ivan Pertovici – Unchiul Vanea de A.P.Cehov, 1988-89, regia Mircea Cornisteanu
* Madam Ubu – Ubu rex cu scene din Macbeth dupa A.Jarry si W.Shakespeare, 1990-91, regia Silviu Purcarete
* Sofron – Pragul albastru de I.D.Sârbu, 1991-92, regia Cristian Hadjiculea
* Demetrius – Titus Andronicus de W.Shakespeare, 1991-92, regia Silviu Purcarete
* Decebal Sp. Necsulescu – …escu de Tudor Musatescu, 1992-93, regia Daniela Peleanu
* Paul – Mobila si durere de Teodor Mazilu, 1993-94, (în locul lui C. Sassu)
* Minimus – Ferma animalelor, muzical de Peter Hall dupa G.Orwell, 1993-94, regia Cristian Hadjiculea
* Gastronomul – O masa pe cinste de George Astalos, 1994-95, regia Ioan Ieremia
* Vasile – O tragedie furtunoasa de Dusan Covecevic, 1996-97, regia Virginia-Maria Guzina
* Groparul I – Hamlet de W.Shakespeare, 1996-97, regia Tompa Gabor
* Omuletul – Pinoccho la Venetia, de E.Carey, 1996-97, regia Robert Delamere
* Georges Duduleanu – Gaitele de Al.Kiritescu, 1996-97, regia Daniela Peleanu
* Egist – Orestia dupa Eschil, 1997-98, regia Silviu Purcarete
* 29 decembrie 1998 – Sarbatorirea a 30 de ani de activitate pe scema TNC – spectacolul Ubu rex…
* Metafizicianul – Careul de C. Voiculescu, 1998-99, regia Constantin Dicu
* Apemantus – Timon din Atena de W. Shakespeare, 1998-99, regia Mihai Maniutiu
* Jupân Dumitrache – O noapte furtunoasa de I.L.Caragiale, 1998-99, regia Daniela Peleanu
* Truffaldino – Sluga la doi stapâni de Carlo Godoni, 1998-99, regia Vlad Mugur
* Lamberto Laudisi / Domnul Prefect – Asa este (daca vi se pare) de Luigi Pirandello, 1999-2000, regia Vlad Mugur
* Tatal – Perpetua si Felicitas, scenariu dramatic si regie, Tudor Chirila, 1999-2000
* Lelio – Carnavalul bârfelor dupa Bârfele femeilor de Carlo Goldoni, 2000-2001, regia Vlad Mugur
* Irma – Regii petitori de D.R. Popescu, 2000-01, regia Mircea Cornisteanu
* Michael James Flaherty, hangiu – Nazdravanul Occidentului de J.M.Synge, 2000-01, regia Bocsardi Laszlo
* Ivan Kuzmici Spekin (dirigintele postei) – Revizorul de N.V.Gogol, 2001-02, regia Claudiu Goga
* Ogaru – Somnoroasa aventura de T. Mazilu, 2001-02, regia Stefan Iordanescu
* Varlam – Omul cu mârtoaga de G.Ciprian, 2002-03, regia Nicolae Scarlat
* Actorul – Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita de Bertolt Brecht, 2003-04, regia Kincses Elemér
* Luca – Azilul de noapte de Maxim Gorki, 2003-04, regia Claudiu Goga
* Orsino – Cum doriti sau Noaptea de la spartul târgului de Shakespeare, 2003-2004, regia Silviu Purcarete
* Jupânul Jacques – Avarul de Moličre, stagiunea 2004-2005, regia Lászlo Bocsárdi
* Gaev –Livada de visini de A.P. Cehov, 2005-06, regia Alexa Visarion
* Bouba – Zig si More de Marine Auriol, stagiunea 2006-07, regia Alexandru Boureanu
* Marsilianu – Cânta Maica-mea în Far de Gilles Granouillet, stagiunea 2006-07, regia Alexandru Boureanu
* Barnardin – Masura pentru masura de W. Shakespeare, regia Silviu Purcarete, stagiunea 2007-2008
* Senectus – Caligula de Albert Camus, regia Laszlo Bocsardi, 2010-2011
* Saunders – Se caută un tenor de Ken Ludwig, regia Mircea Cornişteanu, 2008-2009
* Ivan Romanovici – Trei surori de A.P. Cehov, regia Andreas Pantzis, 2009-2010
* Excelenţa – Unde-i revolverul? de Gorgey Gabor, regia Mircea Cornişteanu, 2010-2011
* Agamemnon Dandanache – O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, stagiunea 2012-2013, regia Mircea Cornişteanu
* Tót – Familia Tót de Örkeny István, regia Bocsardi Laszlo, stagiunea 2013-2014
* Dudard – Rinocerii de Eugène Ionesco, regia Robert Wilson, stagiunea 2013-2014

Roluri din repertoriul curent al TNC:

* O scrisoare pierdută
de Ion Luca Caragiale, regia Mircea Cornișteanu
Rol: Agamiţă Dandanache

*Familia TÓT
de Örkeny István, regia Bocsárdi Laszló
Rol: Tót

*HOT L BALTIMORE
de Lanford Wilson, regia Peter Schneider
Rol: Tót

*Rinocerii
de Eugène Ionesco, regia Robert Wilson
Rol: Dudard

Distincţii:

* Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Cavaler – la propunerea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, 6 nioembrie 2013
* Titlul de Societar de Onoare al Teatrul National Craiova, 21 martie 2004
* Titlul de  Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova, 26 octombrie 2012

Premii:

* 1989 – Premiul I pentru interpretare masculina la Gala spectacolelor pentru tineret de la Arad – rolul din Unchiul Vanea
* 1989 – Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru rolul Unchiul Vanea din piesa cu acelasi titlu de A.P.Cehov
* 1993 – Premiul Asociatiei umoristilor români pentru rolul Decebal Sp.Necsulescu din …escu
* 1998 – Diploma Inspectoratului pentru cultura Dolj, atribuita personalitatilor craiovene
*1998 – Diploma de Onoare acordata de Teatrul National Craiova cu prilejul împlinirii a 30 de ani de exceptionala încununare artistica si slujire neîntrerupta a scenei craiovene
* 1999 – În topul stagiunii 1998-99 al revistei Scena din iulie 1999, este declarat cel mai bun actor al anului
* 2000, 3 aprilie – Premiul pentru cel mai bun actor al stagiunii 1999-2000, în cadrul Galei UNITER (rolul Truffaldino din Sluga la doi stapâni)
*2002 – Premiul National pentru remarcabile contributii la dezvoltarea interpretativa în teatrul românesc contemporan    acordat de Teatrul Dramatic ELVIRA GODEANU  –   Tîrgu Jiu
* 2002, oct. – palaria lui Spirache Diploma pentru creatii remarcabile ale personajelor din opera lui T.Musatescu– din partea Teatrului de Comedie, acordate cu ocazia premierei …escu de Tudor Musatescu, interpretilor personajelor lui Musatescu.
* 2002 oct. Diploma de onoare a Consiliului Municipal Craiova pentru creatii remarcabile pe plan national si international.
* oct. 2005 – Premiul TVR International
* 2008, 24 oct., Diploma de Excelenta acordata de Primaria Municipiului Craiova, Maestrului Valer Dellakeza pentru merite deosenite obtinute pe scenele nationale si internationale.
* 2008 – Diploma de Excelenta acordata de Muzeul de Arta Craiova cu prilejul Centenarului acestuia pentru generoasa si elevata colaborare la evenimentele artistice si culturale la nivel national
* 2009 – Diploma de Excelenta acordata cu prilejul împlinirii a 40 de ani de exceptionala prezenta artistica pe scena craioveana si pe marile scene ale lumii.
*2011 – DISTINCTIA PRO-EXCELENTIA acordata de Institutia Prefectului Judetului Dolj
*2012 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate
*2013 – Diploma de Excelenţă înscris de onoare pentru contribuţii fundamentale la creşterea prestigiului profesional al Teatrului „Elvira Godeanu” , acordată de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Tg. Jiu
*2013 – Premiul OPERA OMNIA, acordat de revista MOZAICUL
*2014 – 28 aprilie –  Premiul UNITER: Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Valer Dellakeza pentru rolul Tót din spectacolul Familia Tót, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
2014 – Consiliul Local, Primăria Municipiului Târgu-Jiu precum şi Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, acordă  TITLUL DE EXCELENŢĂ  pentru împlinirea a 60 de ani de activitate artistică pe scena Teatrului Românesc,Domnului Valer Dellakeza.

Roluri Televiziune:
– „…Escu” – rolul Iorgu Langada in emisiunea Teatrul de Televiziune:
– „Amantul marii doamne Dracula” – rolul Ciresel – serial de Televiziune.
– „Aniela” – rolul Arvinte – serial de televiziune produs de MediaPro Pictures

Roluri Film:
– „Tanase Scatiul” regia Dan Pita;
– „Rug si flacara” regia Adrian Petrungenaru;
– „Buzduganul cu trei peceti” regia Constantin Vaeni;
– „Aurul alb” regia Constantin Draganescu;
– „Hotel de lux” regia Dan Pita
– „Divort din dragoste” regia Andrei Blaier
– „In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura” regia Sinisa Dragin
– „Cortul” regia Bogdan Constantin Dragan
– „Tatal Fantoma” regia Lucian Georgescu
– „Ceva bun de la viata” regia Dan Pita

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS