Acasă Local Gorj Gorj: Drapel uriaş între operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi

Gorj: Drapel uriaş între operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi

Un drapel uriaş de peste o sută de metri, purtat de peste 300 de persoane, în cea mai mare parte elevi de la liceele din Gorj, a traversat municipiul Târgu Jiu, pe Calea Eroilor, între operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără de Sfârşit. Atunci când drapelul uriaş a pornit pe traseul de peste un kilometru, ploaia s-a oprit ca la un semnal. Participanţii au scandat diferite lozinci de acum aproape o sută de ani: „Trăiască, trăiască şi înflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească“.

 În Parcul Coloanei fără de Sfârşit, lângă opera lui Brâncuşi, folkistul Florin Camen împreună cu ei prezenţi la acţiune au cântat Imnul «Deşteaptă-te române» şi mai multe melodii patriotice, iar liceenii au jucat o horă a unirii lângă Coloana fără de Sfârşit. La final, cei prezenţi au ridicat la cer 97 de lampioane tricolore, momentul fiind unul magic.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării, Parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti, a votat unirea Basarabiei cu România. Basarabia  a fost, astfel, prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România, după care au urmat celelalte provincii româneşti: Ardealul, Crişana, Banatul, Maramureşul şi Bucovina.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version