8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcov, meșter în inginerii financiare

Vâlcov, meșter în inginerii financiare

darius_valcov

Noile acuzații formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pe numele fostului ministru al finanțelor Darius Vâlcov  (foto) se bazează pe denunțurile foștilor parteneri de afaceri ai acestuia, dar și pe cele ale unui avocat, potrivit www.sursazilei.ro. Avocatul le-ar fi dezvăluit anchetatorilor cum își controla ministrul firmele și i-a condus la seiful în care Vâlcov ascundea – după cum susțin anchetatorii – bani, lingouri de aur și tablouri semnate de pictori celebri, toate provenite din infracțiuni care ar fi fost comise atât în mandatul de senator, cât și în cel de ministru.
Luni, pe 23 martie, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov și pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Anchetatorii susțin că, începând cu 2011 şi până în prezent, Vâlcov a derulat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, folosind informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu SC CONTIS COMPANY SRL – SC CONTIS CONSULTING COMPANY SRL – SC MILLENIUM TOPHOGRAFICA SRL, Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii, ENERO PROD SRL –  SC CITY HOTEL&LOUNGE SRL.
În ianuarie anul acesta, un om de afaceri ar fi fost sunat de Lucian Şușală (acuzat în dosar și folosit ca interpus de Darius Vâlcov în afacerile sale) pentru a cumpăra dreptul de folosinţă al hotelului City din Slatina – una dintre afacerile controlate, de fapt, de Vâlcov, după cum arată anchetatorii.
Șușală i-ar fi propus denunţătorului să cumpere afacerea hotelului City, transmiţându-i că în anii anteriori au fost investiţi aproximativ 4.000.000 de lei de către societăţile comerciale CAFMIN, PLUS CONFORT, BOGMAR şi MKS.
Pentru că afaceristul voia să evalueze, în prealabil, situaţia financiară a societăţii, s-a înțeles cu Lucian Șușală să fie numit întâi ca administrator, ulterior devenind şi acţionar. Cu privire la preţul tranzacţiei, acesta urma să fie negociat ulterior.
În urma numirii sale ca administrator, afaceristul a constatat că între societăţile SGV DEVELOPMENT şi City Hotel nu erau facturate relaţiile comerciale derulate, în sumă de 240.000 de lei, din care 150.000 de lei din contul curent al societăţii, iar 90.000 lei aport propriu, bani pe care i-a înmânat administratorului.
Șușală l-ar fi contactat pe denunțător, deoarece se ştia despre el că dispune de lichidităţi financiare, care ar fi putut justifica investiţiile făcute de societăţile comerciale CAFMIN, BOGMAR, MKS şi PLUS CONFORT, în mod nelegal, în sensul că aceste societăţi nu au facturat serviciile efectuate societăţii SGV. În plus, Lucian Șușală i-ar fi transmis că preţul pentru preluarea afacerii urma să fie stabilit după realizarea formalităţilor.
„De asemenea, cu ocazia unor controale efectuate de organele fiscale la SC BOGMAR, denunţătorul a discutat cu reprezentantul firmei de contabilitate SC CONTIS CONSULTING, căruia i-a cerut să-i transmită lui Timofte Lucian Bogdan să nu dea explicaţii în scris organelor fiscale“, subliniază procurorii în documentele transmise Senatului, în baza cărora cer un nou aviz de arestare pentru Darius Vâlcov.
În privința documentelor redactate pentru cesiunea City Hotel, acestea au fost întocmite de același avocat căruia, în vara anului 2011, Darius Vâlcov i-a propus să înființeze o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, pe numele unui cunoscut.
Potrivit procurorilor, pentru înfiinţarea, administrarea şi dotarea celor trei firme, Vâlcov i-a dat avocatului în mai multe tranşe, aproximativ 1.500.000 de lei, propunându-i ca, după ce vor fi amortizate costurile, să devină partener, cu un procent de 20% la firma de cadastru şi cu câte 40% la celelalte două firme.
În timpul discuţiilor preliminare, Darius Vâlcov a scris de mână, pe mai multe coli A4, un plan de afaceri în care erau menţionate estimările privind cheltuielile şi veniturile, precum şi procentele care le reveneau fiecăruia în urma derulării celor trei afaceri.
Cu banii primiţi de la Vâlcov, avocatul a înființat cele trei societăți. Referitor la justificarea cheltuielilor faţă de fostul ministru al finanțelor, avocatul îi prezenta acestuia periodic documente justificative sau situaţii sumare ale cheltuielilor. În plus, potrivit documentelor DNA, tot Vâlcov era cel care-și dădea acordul în legătură cu componența acționariatului sau al administratorilor înscriși în actele respectivelor firme.
Denunțătorul a specificat însă că, de la înființarea celor trei firme și până în prezent, nu i-a dat lui Darius Vâlcov nici un ban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS