Acasă Local Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

Omul de afaceri Georgică Cornu, arestat la domiciliu

Omul de afaceri timișorean Georgică Cornu, cercetat într-un într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro

Tribunalul Mehedinţi a decis miercuri noapte ca omul de afaceri Georgică Cornu, reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani, în urma perchezițiilor care au avut loc, marți, în dosarul cu un prejudiciu de nouă milioane de euro, să fie arestat la domiciliu.

În același dosar alte șase persoane reținute inițial de procurori vor fi cercetate sub control judiciar, în urma deciziei Tribunalului Mehedinți.

Ședința de judecată s-a încheiat la miezul nopții, omul de afaceri așteptând în clădirea instituției pronunțarea, deși ordonanța de reținere îi expirase la ora 20.00.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version