Plenița este comuna doljeană care a fost la un pas de a deveni oraș. Recunoscută înainte de 1989 ca fiind un mic centru industrial în care mergeau ca pe roate multe fabrici, comuna a rămas acum doar cu clădiri în paragină. Fondurile europene sunt singura speranță, iar autoritățile locale încearcă să acceseze cât mai multe.
Comuna Plenița era, până la căderea regimului comunist, un mic centru industrial. Aici existau o fabrică de mase plastice, o secție de piese auto, o fabrică de mobilă și una de uleiuri eterice. După anul 1993, toate au fost închise. După ce partea industrială a comunei a fost pusă la pământ, locuitorii se bazează acum pe agricultură. În comuna doljeană există în prezent patru brutării care asigură locuri de muncă. „Avem patru brutării care au activitate nonstop și unde muncesc 30 de oameni. De la acestea se livrează pâinea în toată zona. În rest, lumea e săracă. Sper ca în viitorul apropiat și prin modernizarea drumului Plenița – Cetate, care face legătura cu Craiova și care este plin de gropi, să reușim să atragem mai mulți investitori“, a spus Mihai Călăfăteanu, primarul comunei.
Apă potabilă în toată comuna și străzi asfaltate
În 2003 a avut loc prima tentativă a comunei de a deveni oraș. Au apărut însă neconcordanțe între foștii consilieri, care în mare parte erau profesori. „Pe atunci, cadrele didactice care profesau în mediul rural beneficiau de un spor la salariu de 70 la sută. Transformând Plenița în oraș, era greu să fie de acord cu salarii mai mici. Așa că au dat o hotărâre de consiliu prin care nu au acceptat statutul de oraș“, explică primarul comunei.
Cu toate că nu a devenit oraș și mare parte dintre fabricile de aici sunt acum ruine, comuna nu a bătut pasul pe loc în toate domenile. Fondurile europene au fost salvarea. Așa s-a rezolvat problema asfaltării unor drumuri.
În satul Castrele Traiane, care aparține de Plenița, au fost asfaltate toate străzile. „Am obținut finanțarea pentru 12 kilometri de canalizare, ceea ce înseamă procent de racordare de 98%. Deja am dat ordinul de începere a lucrărilor. Avem și un proiect de opt kilometri de drumuri asfaltate pe fonduri europene, căruia o să-i dăm drumul prin luna aprilie, când se preconizează că o să apară ghidul solicitantului“, a explicat primarul.
Înainte de 1989, Plenița era printre puținele localități care aveau apă potabilă. În anii ‘70, datorită unității militare din comună, s-a introdus sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă. Atunci au fost racordate 70 de gospodării, odată cu unitatea. Ulterior, proiectul s-a extins la aproape 500. Cu toate acestea, sistemul nu reușea să facă față, mai ales vara, când consumul era foarte mare. În 2007, printr-un proiect, primăria a reușit să introducă apa potabilă în toată zona.
Unitatea Militară, o ruină
Unitatea Militară din Plenița, unde lucrau la un moment dat 2.000 de oameni, este acum doar o ruină. În 2002, primarul, care a fost colonel în această unitate, a închis porțile. Spune că îl doare sufletul când trece și vede că acel loc este acum în paragină. Din păcate, spune edilul, nu a găsit niciodată înțelegere pentru a prelua activele de la Ministerul Apărării Naționale. Ele se află încă în patrimoniul acestui minister. „M-aș bucura dacă cineva ar îndrăzni să preia aceste active pentru că orice s-ar face acolo ar fi bine. Este păcat de acel teren de aproape 200 de hectare care este nefoloit. Noi am făcut diferite solicitări din 2005 până în 2009, prin care am cerut preluarea acestei investiții de către autoritatea locală, pentru că atunci aveam solicitări de la investitori să facă un azil de bătrâni sau o fabrică de ceramică, dar ne-am lovit de un refuz“, a precizat primarul comunei.
Din spital au mai rămas urgența și un centru de permanență
Până în 2003, în Plenița a existat și un spital, care în acel an a fost închis. Aici erau tratați oameni din toată zona. Aceștia nu erau nevoiți să bată drumul până la Calafat sau la Craiova. Din acea unitate sanitară a rămas acum doar Unitatea de Primiri Urgențe și un centru de permanență, înființat ulterior. În comună mai funcționează și Serviciul de Ambulanță, cu trei salvări.
Centrul de Permanență Plenița este deservit de șapte medici de familie care au în grijă oamenii din satele Plenița, Verbița, Verbicioara, Orodel, Unirea, Caraula și Vârtop. „Sunt câteva mii de oameni, având în vedere că numai în Plenița sunt în jur de 4.800 de locuitori. Centrul de permanență funcționează din 2004. Din punct de vedere al dotării, avem cam tot ce ne este necesar, ne-ar mai trebui un monitor pentru funcțiile vitale ale pacientului și avem promisiuni din partea primăriei că o să ne ajute“, a explicat medicul de familie Viorica Mocioflecă, coordonatoarea Centrului de Permanență Plenița.
32 de persoane internate permanent în centrul medico-social
În Plenița există din 1992 și un centru medico-social, care are aproximativ 50 de paturi. În acest loc ajung oameni din comună, dar și din satele vecine. Este vorba, în general, de cazuri sociale, bătrâni rămași singuri pe lume sau persoane cu diverse probleme care sunt îngrijiți aici. „Avem un staționar pentru bolnavii cronici care nu au familie și care rămân internați permanent. În jur de 32 de persoane stau aici tot timpul. Avem și bolnavi care se internează, sunt tratați și după aceea se întorc acasă. Asistenții sociali sunt cei care îi îndrumă la noi și, în funcție de câte paturi avem, îi internăm. Sunt aici și pacienți cu accidente vasculare cerebrale, cu diferite dizabilități motorii, care nu se pot deplasa, oameni care nu au pe nimeni să-i îngrijească acasă. În centrul medico-social avem un singur medic și opt asistenți. Medicul lucrează dimineața de la ora 7.00 la 14.00“, explică Florica Constantin, asistent medical principal în Centru.
Poveștile oamenilor rămași singuri
În saloanele Centrului medico-social am întâlnit bătrâni singuri pe lume. Maria Badea are 79 de ani și este în Centru de aproape două săptămâni. Spune că pentru ea cea mai grea boală este singurătatea. Acum patru ani i-a murit singurul copil, iar soțul s-a prăpădit de mult timp. Când nu mai poate, vine la Centru. „Am lucrat 33 de ani ca infirmieră la maternitate. În Centru este foarte bine, avem un director bun, ne tratează cu toate medicamentele și încearcă să ne salveze viața. Și asistentele sunt bune și ne vorbesc frumos, ne înțeleg greutățile. Sunt singură și oamenii de aici sunt singura mea alinare. Nepoții sunt la casele lor și nu mai vin la mine. Dacă găsesc și eu pe cineva îi dau căsuța mea, cu tot ce am în ea, și pensia, ca să îmi facă și mie o farfurie de ciorbă“, a spus bătrâna cu lacrimi în ochi.
Și Elena ne-a povestit că suferă de multe boli. „Am diabet, probleme cu fierea, cu rinichii. Bărbatul meu este acasă, am venit eu prima în Centru și vine și el săptămâna viitoare, după ce mă întorc eu acasă. Copiii sunt fiecare la casele lor. E bine că măcar putem să mai venim aici când simțim că nu mai putem“, a spus bătrâna.
