Timp de un sfert de veac, locuitorii din Logrești au fost privați de existența apei potabile din cauza exploziei unei sonde. Abia în 2015, oamenii se pot bucura de lichidul vital. Paradoxal, în zonă există petrol, dar nu este apă potabilă.
Un accident teribil de mediu petrecut în urmă cu mai bine de 25 de ani a schimbat viața locuitorilor din comuna gorjeană Logrești, dar mai ales pe a celor din satul Colțești. O sondă de petrol, cu o presiune incredibilă, a explodat pe un vârf de deal, chiar în timpul Revoluției.
„O lună a plouat cu apă și cu sare“, spune un localnic din Colțești. „Sarea aia a căzut pe case, în grădini, în curți. Afară era soare, dar la noi ploua cu sare, de la sonda care a explodat“, spune și tanti Elena Ciobotea. În sondele de petrol se introduce o soluție foarte concentrată formată din apă cu sare, pentru a ridica punga de petrol la suprafață, ca acesta să fie exploatat. Acea explozie din zona Logrești a produs un dezastru natural, poluând totul în jur.
„Otrava“ din fântâni
De atunci, dezastrul s-a abătut asupra locuitorilor din comuna Logrești, dar în special asupra celor din satul Colțești: apa din fântâni nu s-a mai putut consuma, legumele în grădină nu au mai crescut, vița-de-vie s-a uscat și chiar și pomii fructiferi au avut de suferit. Tabla de pe case s-a deteriorat din cauza sării, iar în pereții locuințelor s-a infiltrat soluția salină. Și acum se văd pe unele case urmele dezastrului de atunci.
Drama oamenilor trenează de 25 de ani
În secolul tehnologiei și al gadget-urilor, într-un colț de țară, undeva în Gorj, există sute de familii care trăiesc în satul Colțești fără apă potabilă. Tanti Elena ne scoate o ciutură de apă din fântâna din curte și ne dă să gustăm. E sălcie și ușor sărată. „Nu putem să bem, mamă, apă de asta, că e sălcie! Mergem și luăm apă tocmai de la Hurezani, cu damigenele pe bicicletă. Facem patru kilometri până la o fântână de acolo și ne ducem și de două ori pe zi să luăm apă. La case s-a infiltrat sarea în pereți. Am făcut și izolație și tot degeaba. Prin grădini nu mai crește nimic, că pământul nu mai e bun și iese sarea deasupra. Trăim numai din cumpărat, mumă, și e greu! Nu avem alimentare cu apă. Nu ne-a făcut nimeni până acum“, a mai povestit tanti Elena Ciobotea.
Mai la vale, pe marginea drumului stau de vorbă două bătrâne. Una dintre femei abia cară un bidon plin cu apă de la o fântână aflată la câteva sute de metri. „Nici asta nu e bună așa, da’ nu am pe cine să trimit la Hurezani după apă. Ne chinuim cu asta, ce să facem, maică?“, se plânge femeia.
Dar oamenii au făcut ca acest sat să mai existe și astăzi. Oamenii au rezistat. Ei nu s-au dat bătuți și au rămas în sat, uitați de autorități.
Muntele arid se vede în jurul sondei
În spatele caselor urcăm un deal și ajungem la sonda care a provocat tragedia din Colțești în urmă cu mulți ani. Este bine ferecată cu țevi imense, de culoare albastru intens. În spatele sondei se vede muntele, lipsit de vegetație. Muntele golaș cu cratere gri închis sau galbene seamănă izbitor cu Grand Canyon din Arizona (SUA). Pe o rază de câțiva kilometri în jurul sondei nu mai crește vegetație. Doar câte un mărăcine sau un arbust mai scot capul pe ici, pe colo. Câteva vaci încearcă să pască „bruma“ de iarbă crescută la mare distanță de sondă. În depărtare se vede și un fum gri, pe o creastă. Un pârâu tulbure și agitat curge șerpuit în vale.
Pentru vizitatorul care calcă pe pământul din Logrești, peisajul i se poate părea frumos, dar pentru cei care locuiesc în zonă, traiul este o luptă continuă pentru viață.
La 25 de ani după dezastru, se introduce apă curentă și canalizare
De la accidentul ecologic din urmă cu 25 de ani și până acum, nici o autoritate nu și-a întors fața către oamenii din Logrești. Abia acum se vorbește despre introducerea apei curente în comună, în special în satele afectate de sonda care a explodat și a infestat pânza freatică de suprafață.
„Avem în lucru un proiect mare și important pentru comunitate. Introducem apă curentă și canalizare în satele Colțești, Frunza, Târgu Logrești și parțial în satele Măru și Logrești Moșteni. Am început cu Colțești pentru că întotdeauna i-am compătimit pe locuitorii de acolo. Pe o rază de un kilometru de la locul erupției unei sonde, apa din fântâni este sărată și nu poate fi dată nici la animale și nici grădinile nu se udă ce ea“, a spus primarul localității, Ion S. Băluță, care a menționat că a încercat din 2009 să depună proiecte pentru finanțarea lucrărilor de alimentatre cu apă, dar chiar dacă proiectele au fost eligibile, nu s-a găsit finanțare.
Valoarea totală a investiției în alimentarea cu apă și în canalizare se ridică la nouă milioane de lei (90 de miliarde de lei vechi) și se va întinde pe circa 11 kilometri, iar contravaloarea lucrărilor se decontează de la Administrația Fondului de Mediu. „Rețelele de apă și canalizare sunt făcute în proporție de 90%. Sperăm ca la sfârșitul lunii aprilie lucrările să fie finalizate și să le oferim locuitorilor comunei apă de la rețea“, a spus primarul din Logrești, Ion S. Băluță. El a precizat că puțurile au fost forate la 260 de metri adâncime, acolo găsindu-se pânză freatică nepoluată și cu debitul necesar pentru a alimenta comuna. În proiect sunt prevăzute două stații de colectare și două stații de tratare. Primarul mai spune că, teoretic, de la sfârșitul lunii aprilie încolo, sătenii din Logrești ar putea să se racordeze la rețeaua centralizată de apă potabilă, dacă firma care efectuează lucrările va dispune de nouă milioane de lei pentru a finaliza lucrările, urmând ca după aceea să primească banii de la stat.
Paradox românesc: bogăție în subsol, sărăcie la suprafață
În vecinătatea Logreș-tiului s-a descoperit recent un zăcământ de petrol cu calități impresionante. Primarul speră ca zăcământul de petrol să se întindă și pe sub pământurile din Logrești, pentru că astfel s-ar mai întoarce și la bugetul primăriei o parte din bogăția subsolului țării. „Am înțeles că în comuna vecină, Licurici, a fost descoperit un zăcământ foarte mare de petrol și cu o presiune de invidiat. Se spune că are printre cele mai mari presiuni din Europa. În zona respectivă au fost făcute mai multe foraje, pentru a acapara din presiunea respectivă, dar nu am de unde să știu cât se întinde zăcământul sau dacă ajunge și pe la noi prin comună. Eu mi-aș dori să fie și pe la noi prin comună câteva foraje din acestea. Mi-aș dori să fie acel zăcământ și la noi în comună, pentru că ar fi vorba de un venit la bugetul local“, a explicat primarul Băluță. Zăcăminte de petrol se mai găsesc în zonă, chiar la granița cu comuna Hurezani, cu care Logrești se învecinează în partea de sud.
În ciuda faptului că în zonă sunt câmpuri petrolifere și au existat și gaze naturale cândva, oamenii locului nu beneficiază de aceste bogății. Sărăcia este cuvântul de ordine în Logrești. Locuitorii nu au casele racordate la vreun sistem de gaze naturale și nici nu există o conductă trasă în comună, deși pe sub pământ trec mai multe magistrale (conducte de transport de gaze naturale, la debite și presiuni mari), aparținând operatorilor naționali de transport de gaze, dar nici una dintre aceste conducte mari nu alimentează comuna.
Bogățiile de petrol și gaze din subsolul românesc sunt exploatate de către OMV Petrom, care plătește statului român redevențe considerate modice de către unii. La câteva zeci de kilometri de Logrești, o stație de prelucrare a petrolului se înalță semeață și modernă, iar din turnul înalt cât trei blocuri iese un foc gălbui-roșiatic, semn că se prelucrează materia primă.
Case vechi și școli noi
Casele părăsite trădează migrația tinerelor generații din satul oltenesc înspre alte zări. Comuna este îmbătrânită și săracă. Casele vechi, bătrânești, cu cerdac din lemn cu motive tradiţionale arată că de ani buni în acele gospodării nu s-a mai investit. O casă micuță din bârne de lemn și paiantă și cu ferestre vopsite de un verde crud, în contrast cu starea locuinței ce stă să cadă, se observă din strada principală. Două pături atârnate în pridvor par să ne arate că este locuită. O vecină ne dezvăluie tragedia din mica locuință părăsită: „Este așa de acum vreo trei ani. Cei doi soți care locuiau aici s-au despărțit, iar ei au apucat-o care-încotro în lume. Cei doi copii ai lor au ajuns la orfelinat. De atunci nu a mai venit nimeni pe aici, pe la această casă“.
În blocul ce adăpostește Poliția, pe balcon se observă o rezervă de lemne de foc frumos tăiate. Mai jos, la parter, în fața unei uși a unui cabinet notarial, un cocoș curtează o găină închisă după gratiile ușii, așa ca de Dragobete.
Clădirea primăriei din satul Măru este de un roz care îți ia ochii, iar mai la vale se află o școală care a fost reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială în 2006, iar în 2007 a fost închisă din lipsa elevilor, după cum ne povestește primarul. În satul Târgu Logrești o școală și mai mare reabilitată îi întâmpină pe elevi. Gemenele Janina și Adelina ne zâmbesc de la poartă, alături de prietena lor, Corina. „Ne place la școală“, spun fetițele în vârstă de opt ani, aproape în cor.
Târgul din comună este autorizat sanitar-veterinar. Vinerea, ajung la Logrești oameni din toate comunele din jur cu animale de vânzare, dar și cu grăunțe sau „boabe“ cum le spun localnicii.
Pe ulița de lângă târg urcă agale o căruță cu cal ce trage din greu prin nămolul adunat. Vizavi de intrarea în târg se află o casă imensă cu etaj, parțial îmbrăcată în lemn, iar în curte se înalță către cer cumpăna din lemn a unei fântâni. La o răscruce de drumuri către Bustuchin o troiță din lemn sculptat atrage privirile trecătorului.
În Logrești există 1.500 de gospodării, în care trăiesc circa 2.700 de suflete. Comuna este compusă din șapte sate, care sunt dispersate. Comuna este înconjurată de mii de hectare de pădure, iar în lipsa unei rețele de alimentare cu gaze naturale, locuitorii se încălzesc cu lemne iarna. „Cad pădurile pe noi“, spune edilul-șef al comunei. Primarul a mai explicat că, din câte știe de la localnici, nu există cerere pentru racordarea la gaze naturale, ci mulți preferă în continuare să se încălzească pe lemne.
Porci crescuți cu lămpi cu infraroșu
O gospodărie mare se întinde de-a lungul drumului din Logrești. Nea Ștefan Matei și soția sa, Ana, ne povestesc cât de greu au muncit și cum au grijă de animalele din curte, alături de copilul lor, Cristian. „Fiul meu crește porci și are grijă de ei. Le-a făcut cotețe, le-a pus și lămpi cu infraroșu, care fac și căldură. E o mică afacere de familie. Îi vinde pe la târgul din comună au pe unde poate“, povestește nea Ștefan Matei, care a lucrat o viață în Târgu Jiu, iar la pensie a rămas să îngrijească gospodăria din Logrești. „Și eu muncit, mamă, 30 de ani în construcții, cu soțul. Am făcut naveta și mi-am dat banii pe fumul de la autobuz“, a spus și Ana, soția fermierului. Ei scot din coteț o scroafă mare cu care se mândresc, apoi ne arată purceii de lapte, ce stau sfioși în alte cotețe iluminate/încălzite cu lămpi cu infraroșu.
Ion Stancu are 77 de ani. Chipul brăzdat de ani și suferință îi este luminat de ochii de culoarea cerului. A lucrat ceva vreme ca miner în Valea Jiului, dar nu a fost suficient pentru a avea o pensie. Omul trăiește din ajutor social. „Am două capre și cu alea trăiesc. Mai muncesc cu ziua pe unde apuc. E foarte greu iarna, dar, dacă n-aș avea caprele, nu știu ce m-aș face“, spune bătrânul.
Tinerii au luat drumul străinătății
Îmbătrânirea populației și migrația tinerilor către Occident fac ca satul gorjean să pară oarecum pustiit. Pe stradă îl întâlnim și pe Ştefan Gaiță. Și el a lucrat în Valea Jiului, dar ca șofer. Bătrânul ne povestește cum au părăsit tinerii satul gorjean, oltenesc. „Dacă mai sunt cinci feciori în tot satul e mult. Au plecat toți tinerii să-și caute de lucru, care pe la oraș, care prin străinătate“, a povestit Gaiță.
Primarul din Logrești confirmă că majoritatea tinerilor au plecat în străinătate să își caute de lucru, din cauză că în comună nu aveau locuri de muncă. Și nici în comunele alăturate.
Drumul către Mănăstirea Târgu Logrești
În satul Târgu Logrești, drumul cotește către mănăstirea cu același nume. Drumul de țară pietruit șerpuiește prin pădure, apoi în mijlocul pustietății apare un pod peste un pârâu. Balustrada podului este vopsită în culorile tricolorului și iese izbitor în evidență, de departe. Până să ajungem la mănăstirea care se ascunde după un deal, lângă o livadă de pomi fructiferi, privirile ne sunt atrase de doi oameni care cărau provizii în spate și se deplasau către singura casă din mijlocul câmpului.
„Din ‘64 am casă aici. Au fost șapte case, dar acum mai e doar a noastră. Aparținem tot de Târgu Logrești. Venirăm pe jos din sat, că, de, ce să facem, ne gospodărim și noi cum putem. Am fost foarte supărați anul trecut. Am avut două vaci care au murit de boala limbii albastre. Până acum nu ni s-a dat nici o despăgubire. Acum ne-am cumpărat altă vacă, cu 3.000 de lei, și ne gospodărim cum putem. Mai mănânci câte o lingură de lapte, ce să faci“, a povestit Nicolae Toma, în dulcele grai oltenesc. El se întorcea din sat împreună cu soția sa, Mariana, care avea atârnați de gât doi săcuți cu cartofi. Pe lângă gospodăria lor câțiva purceluși scurmau în pământul proaspăt arat, iar câțiva curcani și vreo doi căței parcă se bucurau de venirea stăpânilor acasă.
După-amiaza, târziu, am părăsit comuna Logrești cu gândul la un proverb românesc: „Țară bogată, oameni săraci!“. Parafrazând alt proverb, gândul îmi zboară și mai departe: „Munții noștri aur negru poartă (petrol). Noi n-avem gaze la poartă“…
