6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Protecției Civile, sărbătorită în Olt

Ziua Protecției Civile, sărbătorită în Olt

Vineri, 27 februarie, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 82-a aniversări a ,,Zilei Protecției Civile din România”, începând cu ora 11.00, la Centru Cultural ,,Eugen Ionescu” Slatina, se va desfășura un simpozion dedicat Zilei Protecției Civile din România în cadrul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare din partea oficialităților centrale si locale. De asemenea, se vor trece în revista cele mai importante momente de la înființarea Protecției Civile și vor fi acordate diplome de excelență instituțiilor care au sprijinit activitatea I.S.U. Olt și cadrelor în rezervă care au activat în domeniul Protecției Civile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” organizează la Detașamentele Slatina și Caracal și la Stația Scornicești, între orele 12.00-14.00, Ziua Porților Deschise activitate în cadrul căreia vizitatorilor li se vor prezenta reguli privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur de mare magnitudine (diseminarea mesajelor Campaniei naționale de informare și pregătire a populației ,,Nu tremur la cutremur”), principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale și tehnica de intervenție.
De asemenea, cadrele Inspecției de Prevenire vor împărţi pliante și broșuri privind semnificaţia Zilei Protecţiei Civile din România și modul de comportare în cazul producerii mai multor situații de urgență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS