6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBrâncuşi, omagiat de Arhiepiscopia Craiovei

Brâncuşi, omagiat de Arhiepiscopia Craiovei

Arhiepiscopia Craiovei organizează joi, cu prilejul împlinirii a 139 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, o serie de manifestări omagiale în două oraşe care au marcat anii copilăriei şi adolescenţei sculptorului, Craiova şi Târgu Jiu. La Târgu Jiu, oraşul care găzduieşte cunoscutele opere brâncuşiene, manifestările vor începe la ora 11.00 cu o slujbă de pomenire care va fi oficiată la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ de către Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Va urma o întrunire festivă la Palatul Prefecturii, unde vor avea loc premiera filmului „Acasă la Brâncuşi“, lansarea cărţii „Strada Calea Eroilor“, de Vasile Vasiescu, şi vernisajul unei expoziţii de pictură realizate de elevi ai Liceului Teologic din Târgu Jiu. Manifestările din această zi se vor încheia în sala de conferinţe a Protoieriei Târgu Jiu Nord, la ora 14.00, cu un moment cultural-artistic ce va reuni, alături de preoţi şi teologi, reprezentanţi ai principalelor instituţii culturale gorjene şi alţi invitaţi care cunosc şi apreciază opera şi personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi. În cadrul evenimentului, Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu va susţine un scurt concert de muzică religioasă şi tradiţională românească.

Manifestări şi la Craiova

La Craiova, manifestările vor debuta la ora 10.00 cu o slujbă de parastas oficiată la Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu“, biserica unde Brâncuşi a fost cântăreţ la strană pe timpul cât a urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii (1894 – 1898) şi care i-a acordat mai târziu și o bursă pentru a-şi putea continua studiile.
„Apoi, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană «Alexandru şi Aristia Aman» va fi vernisată o expoziţie de fotografie intitulată «Lumea spiritualităţii tradiţionale a lui Constantin Brâncuşi». Sunt invitaţi să ia cuvântul: scriitorul Dan Lupescu, prof. Emilian Popescu şi Lucian Dindirică, directorul instituţiei gazdă, precum şi pr. lector univ. dr. Ion Resceanu de la Facultatea de Teologie din Craiova, cel care va prezenta expoziţia. Cele două acţiuni comemorative sunt organizate în parteneriat cu Biblioteca «Alexandru şi Aristia Aman», Secţia de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie şi Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Craiova“, potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Olteniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS