13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: "Răţuşca cea urâtă" şi "Prinţul Broască", la Teatrul Colibri

Craiova: „Răţuşca cea urâtă” şi „Prinţul Broască”, la Teatrul Colibri

ratusca
”Rățușca cea urâtă” le dă întâlnirile micuților craioveni mâine, 14 februarie, la ora 18:00, în sala de spectacole a Teatrului ”Colibri”. Spectacolul este regizat de Todor Valov, iar scenografia este semnată de Stefka Kyuvlieva. În distribuţie se regăsesc actorii Oana Stancu, Emanuel Popescu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea.

Duminică, 15 februarie, de la ora 11:00, scena este rezervată pentru ”Prinţul Broască”, dramatizare de Veselin Boidev, în regia lui Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva. Păpușile ce îi vor conduce pe cei mici în lumea fascinantă creionată de Fraţii Grimm sunt confecționate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. Le vor da viață actorii păpușari Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu şi Alis Ianoş. Spectacolul a fost distins cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Animaţie “Gulliver” de la Galaţi, din 2014.

Preţul biletelor este 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.


Editor: Oana Olaru

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS