14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎntre nou şi vechi, undeva la Palilula

Între nou şi vechi, undeva la Palilula

La câțiva kilometri de Craiova, după ce treci podul Jiului, se află comuna Bucovăț. De aici până la Palilula, satul despre care se spune că în timpul Primului Război Mondial a fost singurul neocupat de germani, pentru că se afla la adăpostul pădurii Giangaliei și Grejdanei, nu faci mai mult de doi-trei kilometri. E satul situat pe valea Pârâului Oborului, aşezare care l-a inspirat pe regizorul de teatru Silviu Purcărete atunci când a ales titlul filmului său de debut, „Undeva la Palilula“. Curioșii care purced la drum pentru a descoperi acea așezare creionată de regizor în film vor fi decepționați. Viziunea regizorală nu corespunde realității din satul Palilula, comuna Bucovăț. E un sat ca oricare altul, cu bătrâni ai locului și cu tineri ce iau drumul străinătății.

Vechiul și noul se împletesc în Palilula

Pe ulițele satului răsar gospodării semețe, lângă case vechi din lemn, ce stau să se facă una cu pământul. Aproape de o casă cu pridvor de lemn, al cărui gard stă aplecat sub povara anilor și a zăpezii, alta se ridică mândră, sfidând-o parcă. Și dacă la cea dintâi un lanț gros cu lacăt mare atârnă greu, la cea de-a doua poarta solidă se deschide cu ușurință. Vechiul contrastează cu noul. Tinerii au plecat fie la oraș, fie în străinătate. „Pleacă lumea. Ce să faci în țară? Nu vedeți că nu e de trăit aici? Majoritatea sunt plecați în străinătate. Ce să faci? Să trăiești de azi pe mâine? Am fost și eu prin Italia, prin Grecia și plec iar. Unde e de muncă acolo mă duc. Asta e!“, ne lămurește Ionică.
Bătrânii au rămas să-și ducă traiul în gospodăria pe care au ridicat-o cu greu. Rememorează cu drag vremurile trecute. Erau tineri, în putere, iar despre bivolii pe care îi creșteau în bătătură se dusese faima în lumea întreagă.
„Vai de lume, maică! Am ținut și eu bivoli. Aveam doi-trei. Dar acum sunt bătrână. Aveam mușterii. Se căuta brânza. Veneau duminica acasă oamenii să o ia. Avea și femeia asta, dar acum mai au câțiva. Nu mai sunt bivoli. Care a ajuns bătrân nu mai ține, iar tineretul e plecat. Nici porc nu mai țin, că sunt bătrână și nu mai mănânc nici carne de porc. Mai am câteva păsări“, ne povestește Ștefania Mlagiu.
Acum, când bătrânețile le apasă greu pe umeri, își doresc sănătate, să-și poată vedea întorși acasă copiii plecați departe, prin toate colțurile lumii. Poate vor reuși să-și încropească din agoniseala lor o casă mai frumoasă, așa cum au făcut cei care s-au întors din străinătate.
Uneori, lacătele grele de la porți mai sunt îndepărtate de cei care revin la casa părintească, după pensionare, așa cum a făcut Mitică Nicola. „Am fost născut aici. Am plecat de la nouă ani și m-am întors la 50 de ani, la casa natală. Am început să renovez. Îmi fac una, alta“, spune craioveanul care a ales să se întoarcă în casa în care a văzut lumina zilei, pe ulița pe care a crescut.

Vremea investițiilor

Timpul nu stă în loc. Lucrurile evoluează și la Palilula. Apă curentă are toată lumea și, chiar dacă drumurile le mai dau bătăi de cap localnicilor, primăria promite că va încerca să mai asfalteze, pe lângă cei 300 de metri, alți 400 – 500.
„La anul sper să se ajungă mai bine aici, la Palilula, pentru că am început o asfaltare din fonduri proprii, de vreo 300 de metri. O să continuăm. Avem în vedere încă vreo 400-500 de metri, ca să ne apropiem de școală“, promite primarul comunei Bucovăț, Vasile Constantin.
Și dispensarul abandonat de ani de zile din Palilula este prins în programul de investiții al Primăriei Bucovăț. Clădirea care a deservit ani buni oamenii locului aflaţi în căutarea alinării suferințelor este astăzi o ruină. Geamuri nu mai sunt, iar tocăria stă să cadă. Doar un pat din fier cu o saltea ruptă din care se văd paiele mai amintește de dispensarul de odinioară.
„Dispensarul a fost lăsat în paragină. Așa l-am moștenit și eu, când am venit la primărie în 2004. Am făcut un program cu o fundație pentru a obține niște bani. O să mai punem bani și de la consiliul local să-l reparăm. Ca să-l fac funcțional, trebuie să mai construiesc două săli. Încercăm să rezolvăm problema. E prins în planul de investiții. Să vedem ce vom face, în funcție de ce bani vor veni“, a precizat primarul Vasile Constantin.

Investiții pentru unitățile de învățământ

Primăria are planuri și în ceea ce privește unitatea de învățământ din Palilula, structură a Școlii Gimnaziale Bucovăț. „La sfârșitul anului trecut am reușit să montăm o centrală termică modernă, cu putere mare, care folosește combustibil solid, lemne și cărbuni. Se încălzeau cu sobele. La ora 10.00 sau 11.00, începeau să se încălzească sălile de curs și la 12.00 plecau copiii acasă. Nu se mai putea așa. Le-am făcut și acoperiș nou, modern. În cancelarie stăteau cu ligheanul și găleata. Am zugrăvit și exteriorul. Vreau să fac și un grup sanitar modern, cu o fosă septică lângă școală. De asemenea, avem în vedere pentru acest an și repararea acoperișului la grădinița din Palilula, pentru că e vechi, e făcut din trei feluri de țiglă și plăci. Așa
le-am moștenit“, a precizat primarul comunei Bucovăț.
În ultimii ani, primăria a vizat îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ. La Școala Gimnazială Bucovăț funcționează un program after school pentru elevii din clasele I-IV. S-a ridicat şi o grădiniță nouă, care va deveni funcțională din toamna acestui an.
„Localurile sunt bine întreținute. S-a investit în ultimii doi ani. Avem încălzire centrală peste tot, la toate cele trei structuri de la Sărbătoarea, Palilula și Bucovăț. La grădinița cu program prelungit, pe care o avem de doi ani, sunt condiții similare cu cele din mediul urban. Ar mai fi loc de investiții, o anvelopare a tuturor localurilor, pentru că în acest fel se îmbunătățește climatul din interior. Sperăm să rezolvăm această problemă în acest an“, a precizat Dorin Pascu, directorul Școlii Gimnaziale Bucovăț.
La adăpostul pădurii
Giangaliei și Grejdanei, într-un cadru de vis, undeva la Palilula, viața merită să pulseze din nou, iar faima de odinioară să renască.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS