10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPremiera "Dimineața de după..." pe scena Naţionalului craiovean

Premiera „Dimineața de după…” pe scena Naţionalului craiovean

Teatrul Național „Marin Sorescu” prezintă sâmbătă 14 februarie, de la ora 18.30, în premieră pe țară, un nou spectacol la sala “Amza Pellea”. Comedia „Dimineața de după…” a dramaturgului britanic Peter Quilter va descreți frunțile spectatorilor care se gândesc deja la primăvară.

De la regizorul Mircea Cornișteanu, autor al unor spectacole de gen din dramaturgia modernă contemporană (Grăsana, Ultimul amant feroce sau Chinezii) vine această nouă provocare, cu o distribuție de excepție: Natașa Raab, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuș, Ștefan Cepoi, cărora li se adaugă Tudorel Petrescu și Mirela Nicolae.
Peter Quilter este unul dintre dramaturgii britanici bine cunoscuți, piesele sale fiind traduse în numeroase țări și jucate în teatre importante din întreaga lume, de la show-uri pe Broadway, până la spectacole pe scenele din Londra.
Nominalizat de două ori la Premiul Olivier pentru pentru Cea mai bună comedie (2006) și pentru Cea mai bună piesă nouă (2011), Peter Quilter este jucat pe scene din Roma, Praga, Cape Town, Varșovia, Amsterdam, Copenhaga, Rio de Janeiro, Toronto, Chicago, Sydney și Madrid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS