Acasă Local Dolj Craiova: Bătrânii din cadrul Centrului „Renașterea”, la Muzeul Olteniei

Craiova: Bătrânii din cadrul Centrului „Renașterea”, la Muzeul Olteniei

Beneficiarii Centrului pentru Persoane Vârstnice „Renașterea” al Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat ieri, 5 februarie, Muzeul Olteniei, secția Etnografie, însoțiți de părintele Constantin Mladin, inspector social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Pentru beneficiari, a fost o adevărată bucurie prilejul de a viziona expoziția de obiecte și obiceiuri de prelucrare a pâinii în Oltenia, intitulată „Povestea pâinii”. Au fost primiți cu dragoste, după cum mărturisește părintele Constantin Mladin, activitatea aducând în sufletele acestora alinare pentru suferințele pe care le au. După cum a subliniat părintele Mladin, bătrânii din cadrul centrului au luat parte în această perioadă la o serie de activități folositoare, printre care cateheze, precum și alte programe religioase și educative.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version