14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevii de la Liceul Tehnologic Auto, aleşi în proiectul „Adoptă un liceu“

Elevii de la Liceul Tehnologic Auto, aleşi în proiectul „Adoptă un liceu“

Proiectul „Adoptă un liceu“ continuă şi în acest an în judeţul Dolj. Elevii şi profesorii de la Liceul Tehnologic Auto din Craiova sunt aşteptaţi joi, 22 ianuarie, începând cu ora 11.30, la un workshop organizat de mai multe societăţi comerciale din Craiova. Întâlnirea este programată să se desfășoare în cadrul firmei Ion Service Center, situată pe Calea Severinului, nr. 56 A. „Cu acest prilej dorim să lansăm proiectul „Incubatorul de afaceri în şcoală”. O să invităm astfel elevii să aducă planuri de afaceri, iar cele mai bune dintre acestea vor fi premiate. Este primul an în care societatea noastră se implică. Noi vom fi responsabili cu predarea lecţiilor de educaţie antreprenorială şi aducerea elevilor în service pentru a participa la demonstraţii de servicii şi a lua contact cu cele mai noi tehnologii din domeniul servisării auto, mai ales că ne adresăm viitorilor absolvenţi ai unei unităţi de învăţământ de profil. Practic îi vom ajuta să construiască propriul lor plan de afaceri pentru a se familiariza cu responsabilităţile unui antreprenor şi pentru a decide în cunoştinţă de cauză dacă doresc să îmbrăţişeze sau nu „meseria” de antreprenor. Ceea ce ne propunem cu acest proiect este creşterea calităţii educaţiei în şcoală“, a precizat Nicoleta Mincu, reprezentant marketing la SC Ion Service Center din Craiova.
„Incubatorul de afaceri“ se va desfăşura în două etape. În perioada 1 – 15 iunie se va constitui echipa de lucru, formarea miniproiectului, iar în etapa a II-a, 15 iunie – 30 septembrie va avea loc identificarea celor mai bune idei, dar şi identificarea partenerilor potriviţi din rândul mediului de afaceri. „Credem că marele beneficiu al acestui proiect este că le stimulăm elevilor creativitatea şi îi ajutăm să comunice mai mult şi mai eficient între ei, dar şi cu profesorii lor, ceea ce le va ajuta mai târziu în carieră. Vrem o schimbare de mentalitate a elevilor, vrem să devină mai responsabili, arătându-le spre inspiraţie şi motivaţie propriul nostru exemplu. Practic, le arătăm că pot să reuşească pe cont propriu“, a adăugat Nicoleta Mincu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS