Acasă Local Dolj Craiova: Minori prinşi în flagrant în timp ce spărgeau un autoturism

Craiova: Minori prinşi în flagrant în timp ce spărgeau un autoturism

Poliţiştii craioveni au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat de 28 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că a surprins trei minori care tocmai spărseseră geamul portierei stânga faţă al unui autoturism.
La scurt timp, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie s-au deplasat la locaţia indicată şi împreună cu persoana vătămată au procedat la urmărirea minorilor care au fost depistaţi pe strada Dezrobirii, în apropiere de Piaţa Centrală, şi conduşi la sediul secţiei pentru cercetări.
Cei trei minori au fost identificaţi stabilind că se numesc: B.Ş., de 16 ani, B.B. şi B. C., ambii de 10 ani, toţi din municipiul Craiova.
Minorii au fost încredinţaţi părinţilor, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tentativă la furt calificat.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version