Acasă Local Gorj Gorj: Cinci autobuze noi, la Târgu Jiu

Gorj: Cinci autobuze noi, la Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu va achiziţiona, în luna martie, cinci autobuze noi, pentru transportul în comun din municipiu. „Am început să virăm bani într-un cont pentru achiziţionarea în luna martie a cinci autobuze noi. Am luat această hotărâre pentru că parcul auto este învechit şi nu putem să aşteptăm după programul cu finanţare de la Uniunea Europeană. Din punct de vedere financiar am încheiat anul foarte bine şi putem să alocăm suma necesară pentru achiziţionarea celor cinci autobuze. Sunt foarte moderne, nu achiziţionăm la mâna a doua, ci căutăm să cumpărăm autobuze noi. Vom organiza o licitaţie şi sper ca totul să decurgă bine, astfel încât în martie sau cel târziu aprilie să le avem la Târgu-Jiu”, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version