17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSuspectul de crimă din Bărbăteşti, pus în libertate

Suspectul de crimă din Bărbăteşti, pus în libertate

Constantin Mornea, de 45 de ani, acuzat că şi-a ucis rivalul de 40 de ani, a fost pus în libertate la sfârşitul săptămânii trecute
Constantin Mornea, de 45 de ani, acuzat că şi-a ucis rivalul de 40 de ani, a fost pus în libertate la sfârşitul săptămânii trecute

Suspectul de crimă din comuna gorjeană Bărbăteşti, Constantin Mornea, de 45 de ani, acuzat că şi-a ucis rivalul de 40 de ani, a fost pus în libertate la sfârşitul săptămânii trecute. Dan Cojocaru ar fi fost prins de Constantin Mornea în pat cu o femeie din comună care avea relaţii cu ambii bărbaţi. Potrivit poliţiştilor, suspectul l-ar fi lovit în cap cu un vătrai pe Dan Cojocaru şi l-ar fi târât pe marginea drumului sătesc, pentru a lăsa impresia că a fost vorba de un accident rutier. Poliţia nu a luat în calcul accidentul rutier cu fuga conducătorului auto şi a mers pe varianta crimei pasionale. Iniţial, Constantin Mornea a fost arestat pentru 30 de zile, chiar dacă a negat cu vehemenţă că el este autorul omorului. Şi soţia lui Mornea a declarat săptămâna trecută că este dispusă să îşi dea foc pentru a-i convinge pe oamenii legii de faptul că, în ziua omorului, soţul ei a stat tot timpul acasă. Suspectul a contestat mandatul de arestare preventivă, iar vineri seară Tribunalul Gorj a admis contestaţia. Anchetatorii au însă dreptul de a cere din nou arestarea preventivă. Cu toate acestea, poliţiştii iau din nou în calcul varianta unui eveniment rutier cu fugă de la locul accidentului. De amintit că victima a fost găsită pe marginea unui drum din Bărbăteşti, iar un localnic a sunat la poliţie. Rănitul a fost transportat la spital, unde a decedat. Poliţiştii vor acum să stabilească exact ce s-a întâmplat şi cine este cu adevărat suspect de omor în cazul lui Dan Cojocaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS