Acasă Local Pompierii mehedinţeni au limitat efectele produse de inundaţii

Pompierii mehedinţeni au limitat efectele produse de inundaţii

Echipaje de pompieri din carul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit, ieri, în localitatea Crivina, comuna Burila Mare, pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării şi pentru stingerea unui incendiu care a cuprins aproximativ o tonă de plante furajere. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Tot pompierii din cadrul
Detaşamentul Drobeta Turnu Severin au intervenit şi pentru salvarea unui animal (capră) ce se afla pe un deal, la o înălţime de circa 100 m faţă de drumul judeţean, pe raza localităţii Iloviţa. Datorită intervenţiei pompierilor, animalul a fost recuperat în viaţă.

Conform informării primite de la S.G.A. Mehedinţi, astăzi, la ora 6.00,  numai pe râul Huşniţa, la staţia hidrometrică  Strehaia  a fost depăşită cota de atenţie cu 40 cm, tendinţa fiind de scădere. La celelalte staţii hidrometrice nivelurile înregistrate sunt sub cotele de atenţie. Începând de ieri, de la ora 14.00, râurile din judeţul Mehedinţi au ieşit de sub avertizarea hidrologică de Cod Portocaliu, rămânând până astăzi, la ora 18.00, sub incidenţa Codului Galben.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version