16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj262 tone de material antiderapant, folosite la deszăpezirea străzilor din Craiova

262 tone de material antiderapant, folosite la deszăpezirea străzilor din Craiova

42 de mijloace auto și 262 tone de material antiderapant au fost folosite în cadrul intervenției pentru deszăpezirea căilor rutiere din  Craiova, desfășurată începând de aseară.
Utilajele au acționat permanent până azi dimineaţă, la ora 5.00, pentru degajarea bulevardelor și arterelor principale, intersecțiilor din oraș, zonelor de pantă, precum și sensurilor giratorii și celor trei pasaje (suprateran, Electro, CFR).
Având în vedere condițiile meteorologice înregistrate pe timpul nopții, 42 mijloace auto, dintre care 28 specializate în pluguire și împrăștierea materialului antiderapant, au intervenit pentru prevenirea formării poleiului și îndepărtarea zăpezii depuse pe căile rutiere, împrăștiind în total 244 tone de sare și 18 tone de nisip. 10 salariați din cadrul Salubritate Craiova au acționat permanent pentru alimentarea punctelor intermediare cu material antiderapant, pentru încărcarea utilajelor specializate, dar și pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuare în zona centrală a Craiovei și pe bulevardele Calea București, Nicolae Titulescu și Calea Severinului, în cursul dimineții efectivele fiind întregite de lucrători din cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS