Acasă Educatie Olt: Colegiul „Nicolae Titulescu” din Slatina, la ceas aniversar

Olt: Colegiul „Nicolae Titulescu” din Slatina, la ceas aniversar

(Foto: olttv.ro)
(Foto: olttv.ro)

Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare, scriu jurnaliştii de la Olt Tv. Încă de la primele ore ale dimineţii, colectivul de cadre didactice s-a reunit în cancelaria liceului, acolo unde a fost oficiată o slujbă de sfinţire, dar şi de pomenire a foştilor colegi. Din programul manifestărilor organizate pentru aniversarea liceului nu au lipsit momente de muzică, dans şi teatru susţinute de elevii instituţiei. De asemenea, tot în această zi de sărbătoare elevii care au participat la diverse concursuri şcolare au fost recompensaţi, în cadrul unei festivităţi de premiere. Ziua s-a încheiat cu o mică petrecere, acolo unde Moş Nicolae a adus cadouri elevilor silitori.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version