17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Întreprindere individuală cu produse de panificaţie, amendată cu 20.000 de lei

Craiova: Întreprindere individuală cu produse de panificaţie, amendată cu 20.000 de lei

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj au organizat şi executat ieri o acţiune prin care s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi a activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificaţie”.
Oamenii legii au efectuat verificări şi controale la şase societăţi comerciale din judeţul Dolj, cinci persoane fizice, iar în trafic au fost verificate şapte mijloace de transport.
În cadrul acţiunii au fost constatate şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 40.000 lei. De asemenea, au fost confiscate mărfuri în valoare de 1.250 lei, reprezentând 2080 pâini.
În urma controlului efectuat la o întreprindere individuală reprezentată de Ș.Marian, de 27 ani, au fost identificate 1.066 pâini ce urmau a fi comercializate, pentru care reprezentantul unităţii nu a putut prezenta documente de provenienţă. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 700 de lei, care reprezenta contravaloarea celor 1.066 pâini, aflate în gestiune fără documente de provenienţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS