Acasă Local Emilian Frâncu, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, în faţa magistraţilor Tribunalului...

Emilian Frâncu, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, în faţa magistraţilor Tribunalului Gorj

Ex-senatorul Emilian Frâncu a compărut ieri în faţa magistraţilor Tribunalului Gorj, unde a ajuns cererea de eliberare condiţionată pe motive medicale a fostului edil din Râmnicu Vâlcea. Emilian Frâncu a fost prins în flagrant anul trecut când primea o mită de 50.000 de lei. Deşi nu şi-a recunoscut vina, fostul primar a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani cu executare. Magistrații gorjeni nu au luat deocamdată nici o decizie privitoare la eventuale puneri în libertate a fostului edil, judecătorii cerând o expertiză medicală pentru a vedea dacă acesta poate fi tratat sau nu în cadrul sistemului medical al Administrației Naționale a Penitenciarelor. „Dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu următoarele obiective:
– dacă petentul Frâncu Emilian Valentin, suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a ANP şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei;
– dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, urmând să aprecieze cu privire la perioada în care condamnatul poate fi tratat”, se arată în hotărârea instanței.
Predecesorul lui Emilian Frâncu  la Primăria Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău a fost arestat tot pentru luare de mită.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version